Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:21 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

centrulnatura.ro Mișcare pentru recuperarea energiei

ro

11 Jun, 2021 00:00 947 Marime text
  • Tehnica Being Energy seamănă cu a face curat în toate lucrurile din casă, descoperind foarte multe obiecte, haine și lucruri adunate, stivuite, bune și utile, dar nefolosite.

Tehnica Being Energy, predată de Aerin Alexander și Miles Reid (http://www.beingenergy.com/), foști elevi și ucenici ai lui Carlos Castaneda – este o tehnică de folosire a mișcărilor fizice pentru reechilibrarea nivelului de energie al corpului.

În timpul vieții noastre, blocăm cantități importante de energie în zone ale corpului pe care le folosim foarte puțin, precum fața posterioară a picioarelor, spatele, ceafa, talpile picioarelor etc.

Punerea în mișcare a unor regiuni determinate ale corpului, conștientizarea prezenței stagnărilor de energie (prin durerile care apar la anumite mișcări sau chiar imposibilitatea de a efectua anumite mișcări) – ne ajută ca treptat, să ne putem recupera energia stagnantă și să o folosim mai eficient în viața noastră zilnică.

Tehnica Being Energy seamănă cu a face curat în toate lucrurile din casă, descoperind foarte multe obiecte, haine și lucruri adunate, stivuite, bune și utile, dar nefolosite. Ca și cum ne redescoperim dintre resursele pe care le aveam, dar nefolosindu-le, trăim cu senzația că nu avem. Și tot căutăm în exterior ”comoara” pe care o purtăm permanent cu noi.

Există serii de mișcări multiple, de la simple la foarte complexe.

Fiecare dintre aceste serii se învață prin repetiție și folosire oricând în cursul zilei, după nevoi.

Sunt mișcări pentru anumite părți ale corpului, de exemplu pentru talpa piciorului, precum și mișcări pentru întregul corp, care implică și respirația.

Vom descrie câteva exerciții interesante, care pot fi ușor încercate acasă sau la serviciu.

Exercițiul 1 – Depozitul de energie de pe talpa piciorului

Se pare că depozităm foarte multă energie în talpă, la baza degetelor, în ”pernuțele” pe care călcăm atunci când ne ridicăm pe vârfuri.

Exercițiu începe în poziția în picioare, stând stabil pe talpa piciorului drept, iar cu piciorul stâng stăm pe vârf, încercând să simțim doar ”pernuța” de la baza degetului mare – pe care o apăsăm cu putere în pământ. Vom constata cu toții durerea intensă la acel nivel. Apoi, trecem cu presiunea către pernuța de la baza degetului 2 de la picior, apoi de la degetul 3, degetul 4 și degetul 5 – cel mic, apăsând bine pe el în pământ. Apoi în ordine inversă, 5, 4, 3, 2 și 1. Vom face acest traseu de 3-5 ori de la degetul mare – către degetul mic, apăsând bine de tot în pământ. Veți constata o mare senzație de eliberare și ușurare la nivelul tălpii după efectuarea acestui simplu exercițiu.

Veți repeta de un număr similar de ori exercițiul cu degetele de la piciorul drept.

Exercițiul 2 – eliberarea gleznei

Cu piciorul stâng în poziția pe vârf, apăsând în pământ, veți rota glezna stângă spre interior de 3-5 ori și apoi spre exterior, tot de 3-5 ori.

Repetați la fel cu piciorul drept.

Foarte multă energie stagnează în articulațiile picioarelor.

Exercițiul 3 – eliberarea gleznei 2

Stând pe piciorul drept (dacă stați în picioare) ridicați piciorul stâng puțin și rotiți glezna stângă spre interior de câteva ori, apoi spre exterior de câteva ori.

Dacă stați pe scaun, pur și simplu ridicați un pic genunchiul stâng și faceți aceleași mișcări.

Repetați de același număr de ori cu piciorul drept.

Sunt mișcări recomandate pentru cei care stau mult pe scaun, care călătoresc lungi drumuri cu avionul sau mașina.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii