Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:50 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce măsuri sunt luate în unităţile spitaliceşti din Constanţa în caz de confirmare a unui pacient cu gripă

ro

16 Jan, 2019 00:00 1331 Marime text
Direcţia de Sănătate Publică Constanţa face apel la prevenţie în perioada următoare, din cauza incidenţei ridicate a infecţiilor respiratorii. Astfel, instituţia a transmis un mesaj prin care sunt enumerate ce măsuri trebuie luate în unităţile spitaliceşti unde sunt confirmate cazuri de gripă.
În condiţiile înregistrării creşterii morbidităţii prin infecţii respiratorii acute (IACRS, pneumopatii şi gripă), în perioadă 01 - 10.01.2019 (faţă de perioada precedentă şi aceeaşi perioadă a anului trecut) şi concomitent cu creşterea numărului de izolări de virusuri gripale, se recomandă limitarea accesului vizitatorilor în secţiile cu risc ATI, neonatologie, pediatrie, oncologie, hemodializă, diabet zaharat, HIV/SIDA.
 
Virusurile gripale umane se transmit în mod obişnuit de la om la om prin tuse şi strănut. Există însă şi riscul transmiterii indirecte prin atingerea suprafeţelor sau a obiectelor contaminate cu virusuri gripale.

Contagiozitatea începe cu o zi înaintea apariţiei simptomelor gripale şi durează încă 7 zile de la debutul bolii. Persoanele cu imunodepresie şi copiii (în special copiii mici) pot fi contagioşi mai multe zile.

Măsuri ce se impun la depistarea unui caz de gripă într-o unitate spitalicească:
- izolarea pacientului în încăpere proprie, cu veselă proprie şi dotarea cu echipament individual de protecţie (mască);
- limitarea contactului bolnavului cu vizitatorii;
- personalul în contact cu bolnavul va purta echipament de protecţie complet: bonetă, mască cu 4 straturi care să acopere nasul şi gura, halat, mănuşi. Masca trebuie schimbată dacă se umezeşte;
- după fiecare contact cu bolnavul, mâinile se spală şi se antiseptizează;
- încăperea în care este izolat bolnavul trebuie aerisită în mod repetat, curăţată zilnic şi dezinfectată după externare (dezinfecţie terminală). Virusurile gripale sunt sensibile la dezinfectantele obişnuite;
- vizitatorilor li se va asigura echipament de protecţie de unică folosinţă - halat, mască, botoşi;
- persoanele care au avut contact cu bolnavul vor fi supravegheate medical pe durata a 7 zile de la ultima expunere la sursa de infecţie.
 
Contactul se defineşte de la o distanţă mai mică de 1 m faţă de sursp, pe durată a minimum 15 minute. O atenţie deosebită se va acorda persoanelor cu risc crescut de a face boală: copii, vârstnici, gravide, persoanele cu imunodeficienţă, maladii preexistente, în special cronice, diabet zaharat etc.
- respectarea măsurilor de igienă personală (spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos - alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare);
- evitarea automedicaţiei şi prezentarea la medicul de familie de la primele semne de îmbolnăvire pentru diagnostic şi tratament;
- vaccinarea antigripală prin medicii de familie;
- în unităţile de preşcolari şi şcolari efectuarea triajului de către cadrele didactice în clasă, la prima oră de curs, pentru evitarea riscului apariţiei de focare în colectivităţi.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii