Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:52 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Telegraf Program unicat. Locuinţe ieftine pentru tineri, locuri de muncă, fonduri la buget - 348 de familii în casă nouă, de Crăciun

ro

10 Dec, 2010 12:08 1517 Marime text

FINAL. Programul de locuinţe ieftine, demarat de Primăria Constanţa la iniţiativa primarului Radu Mazăre, a dat, ieri, primele roade. Nu puţini au fost cei care, deşi s-au înscris în program, erau sceptici în ceea ce priveşte finalizarea locuinţelor, considerând că a fost doar o strategie de campanie electorală. În realitate, programul de locuinţe ieftine gândit de Primăria Constanţa s-a dorit a fi un real ajutor dat tinerilor pentru a putea să-şi ia o casă şi să pună bazele unei familii. La doi ani de la lansarea programului, primarul Radu Mazăre a inaugurat ieri, în prezenţa noilor proprietari ai apartamentelor şi garsonierelor, a parlamentarilor constănţeni, consilierilor locali, a reprezentanţilor Consiliului Judeţean Constanţa şi a constructorilor, primele 348 de locuinţe, predând cheile noilor proprietari. "A venit ziua în care putem să spunem că inaugurăm cea mai mare investiţie şi cea mai mare realizare în domeniul urban din Constanţa, de la Ceauşescu şi până în prezent. Am considerat că trebuie acordată cea mai mare atenţie acestui proiect, pentru că de el depindea soarta a mii de oameni, pentru că vom avea aici 1.044 de apartamente şi garsoniere în care vor locui aproximativ 3.000 de constănţeni. Construcţia acestui cartier a angrenat alte sute, poate chiar mii de oameni. Este un exemplu despre ce şi cum ar fi trebuit să se întâmple în România, mai ales în această perioadă de criză", a declarat Mazăre. Primarul a recunoscut că nu a fost deloc uşor să ducă la capăt acest program ambiţios, unicat în România, afirmând că un aport deosebit de important l-au avut constructorii. "Le mulţumesc constructorilor, Eucass, Argus, ABC Val, COMCM, Shapir, care au avut curaj, care au crezut în acest program, pentru că ce vedem noi aici este produsul încrederii. Este un proiect pe care l-am făcut împreună, administraţia locală şi judeţeană cu investitori privaţi. Nu am fi putut să îl facem doar noi singuri, nu ar fi putut nici constructorii să facă singuri fără sprijinul nostru, al autorităţilor. Nu ar fi putut nici tinerii din Constanţa să îşi cumpere o garsonieră sau un apartament la preţul de 519 euro pentru un metru pătrat. Le garantez celor care nu se află în blocurile pe care le inaugurăm acum că atât eu cât şi constructorii vom termina acest cartier", a subliniat primarul.

ÎNCREDERE. Potrivit primarului, în ianuarie se va inaugura încă un bloc, în martie, alte două, în aşa fel încât, spre sfârşitul anului viitor, cartierul să fie funcţional, inclusiv cu sens giratoriu la intrarea în cartier şi amenajarea externă. „A fost destul de greu, pentru că am început în perioada în care criza era în toi. Foarte mulţi nu au avut încredere în acest proiect, dar visul a devenit realitate. Astăzi (n.r. - ieri) suntem în locuinţe foarte confortabile, de care tinerii se pot bucura, mai ales că preţurile practicate sunt unice pe piaţă. Aş mai face încă o dată acest pas, dar de această dată cu mai multă încredere. Aş mai face acest lucru atât pentru tinerii constănţeni, cât şi pentru colaborarea excelentă pe care am avut-o cu proiectanţii şi primăria. A fost pentru toţi o experienţă extraordinară şi ne dorim să mai realizăm şi alte astfel de proiecte", a declarat directorul general de la ABC Val, Vasile Costea.

MULŢUMIRI. Primarul Constanţei a afirmat că trebuie să mulţumească de fiecare dată constructorilor „pentru că ei au finanţat din banii lor blocurile". „Sunt oameni care au intrat într-o colaborare cu o autoritate locală cum nu s-a mai întâmplat în România. Au mers şi au garantat cu firmele lor, unii şi-au garantat şi casele ca să putem termina acest cartier. Mai în glumă, mai în serios, constructorii îmi spuneau că, dacă nu termină lucrările, sunt faliţi. Uite că toţi ne-am ţinut de treabă şi astăzi tinerii se pot muta în noile locuinţe", a mai spus Mazăre. La finalizarea lucrărilor au mai contribuit Consiliul Judeţean Constanţa, care, prin societăţile din subordine, mai ales prin RAJA, a ajutat la realizarea infrastructurii. Primăria Constanţa a investit peste cinci milioane de euro în acest proiect, alături fiindu-i Congaz, RADET şi ENEL Dobrogea, care, în cele din urmă, a înţeles importanţa acestui proiect şi a decis să se implice activ în finalizarea racordurilor la energia electrică. „Nu am fi făcut nimic din ceea ce este aici dacă nu eram o echipă, de la privaţi până la ultimul angajat al primăriei. Îmi pare rău că cine ar fi trebuit să înţeleagă nu a înţeles, că proiectul acesta trebuia să se întâmple în toată România, şi cum noi aici dăm 1.000 de case într-un municipiu, trebuia şi am fi putut să facem 60.000 de case într-un an şi jumătate în toată România. Aveau şi tinerii o casă, şi constructorii ce să muncească, şi salariile de unde să fie date. Ar fi trebuit ca Guvernul să-i ajute pe constructori, să le ofere garanţii guvernamentale, nu să-i lase să-şi amaneteze casele pe la bănci ca să poată ridica blocurile. Din nefericire, noi nu avem conducători", a concluzionat Mazăre.

VISE ÎMPLINITE. În ceea ce priveşte al doilea cartier de locuinţe care ar trebui să fie ridicat pe Ştefăniţă Vodă, primarul Mazăre a spus că abia peste şase sau opt luni va putea spune dacă se va realiza sau nu. „Vreau să văd pentru primul cartier câţi anume din listă vor fi consumaţi şi să vedem câţi doritori mai sunt, pentru a nu risca să ne apucăm să construim şi să rămânem cu locuinţele goale", a mai afirmat Mazăre. Cei mai fericiţi au fost, bineînţeles, beneficiarii acestui program unicat în România. „Mă simt foarte bine în noua mea locuinţă. Sper să reuşesc să mă mut cât mai repede şi sper ca şi ceilalţi locatari să vină cât mai repede pentru a convieţui în bună vecinătate", a declarat Elvis Ismail, unul din beneficiari. La fel de bucuroasă pentru noua casă este Nicoleta Stanca: „Am ţinut legătura cu Primăria Constanţa şi cu constructorii, urmând toţi paşii care ne-au fost indicaţi. Am reuşit chiar să achităm înainte apartamentul şi am beneficiat de câteva bonusuri din partea constructorului, de genul parchet sau gresie şi faianţă. Visul meu s-a împlinit!".

www.telegrafonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii