Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:45 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Telegraf Fraţii Vasea, acuzaţi de tergiversarea procesului

ro

14 Dec, 2010 12:10 1761 Marime text
Dosarul în care fraţii Mihăiţă şi Traian Vasea sunt judecaţi pentru tentativă de omor, vătămare corporală gravă, tulburarea liniştii şi ordinii publice şi distrugere, alături de Cristian Marian Gheorghiu, zis Cristel, şi Victor Şerban, a fost amânat din nou, ieri, de Tribunalul Constanţa. Avocaţii lor au înştiinţat instanţa că nu se pot prezenta la termenul de ieri, unul dintre ei motivând că este plecat la Curtea de Apel Bucureşti şi celălat că este bolnav. „Nu sunt de acord cu amânarea cauzei, apărătorii inculpaţilor nu fac altceva decât să tergiverseze procesul. Pe vremea când erau arestaţi, acuzaţii aveau zece avocaţi şi toţi se prezentau la fiecare termen. Dosarul este pe rolul instanţei de trei ani şi jumătate şi nu au fost audiate toate părţile vătămate şi nici martorii", a spus Cătălin Filişan, avocatul interlopilor din clanul „Spaniolu", cei care îi acuză pe fraţii Vasea. Următorul termen de judecată a fost stabilit pe 17 decembrie. Reamintim că cel de-al cincilea complice al fraţilor Vasea, Usein Sali, a decedat în timpul procesului, iar moştenitorii lui au rămas să se judece în numele lui. Potrivit actului de inculpare, indivizii sunt acuzaţi de procurori că ar fi autorii mai multor răfuieli cărora le-au căzut victime membri şi apropiaţi ai grupării interlope rivale „Spaniolu". Una dintre cele mai sângeroase reglări de conturi între grupările „Fraţii" şi „Spaniolu" s-a petrecut în noaptea de 17 spre 18 noiembrie 2007, într-un club din cartierul Tomis Nord, în imediata apropiere a sediului Secţiei 2 Poliţie. Stila Sarafu, de 24 de ani, Ionuţ Chiujda, de 27 ani, Ionuţ Vanghelici, de 27 ani, şi Bogdan Vera, de 25 ani, toţi din Constanţa, au fost atacaţi de fraţii Vasea şi acoliţii lor, înarmaţi cu bâte şi cuţite. Stila Sarafu, una dintre victimele agresiunii, s-a ales cu mai multe plăgi tăiate în zona scalpului şi cu ambele braţe fracturate, pentru vindecarea vătămărilor suferite fiindu-i necesare 110 zile de îngrijiri medicale.

www.telegrafonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii