Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:38 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Telegraf Apartament jefuit

ro

31 Jan, 2011 12:10 1148 Marime text
O constănţeancă a trăit clipe de groază, la sfârşitul săptămânii trecute, în momentul în care a ajuns acasă şi a văzut toate luminile aprinse, cu toate că acasă nu era nimeni. Când a realizat că este posibil ca apartamentul situat la parterul unui bloc de pe strada Dionisie cel Mic, din cartierul Inel I, să fie jefuit de hoţi, aceasta a solicitat ajutorul unui vecin. Cei doi au încercat să intre în locuinţă, însă hoţii blocaseră uşa. „În timp ce încercam să deschid uşa, m-a strigat vecina care ieşise din scară şi i-a văzut pe cei doi hoţi sărind pe fereastră. Am fugit după ei, dar nu i-am prins. Era un aparat de fotografiat pe care l-au scăpat jos, l-am luat şi l-am predat poliţiştilor care fac investigaţiile", a declarat Nicolae Vanghelie vecinul proprietarilor apartamentului jefuit. Proprietara a sunat la 112, iar la adresa respectivă au ajuns un echipaj al Secţiei 2 Poliţie Constanţa, dar şi un criminalist care a luat mai multe probe care i-ar putea ajuta în prinderea infractorilor. După o scurtă evaluare a apartamentului, femeia a realizat că din casă îi lipsesc bijuterii, bani şi mai multe bunuri în valoare totală de 25.000 de lei. „Proprietara i-a văzut pe suspecţi de la spate, motiv pentru care nu a putut face o descriere concludentă. Noi avem un cerc de suspecţi, iar în prezent facem cercetări pentru identificarea autorilor", a declarat cms şef Marius Vasile, şeful Secţiei 2 Poliţie Constanţa.

www.telegrafonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii