Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:13 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Club Phoenix, cu tavanul decupat (document)

ro

03 Aug, 2010 00:00 8228 Marime text

phoenix_1.jpg

stele_phoenix.jpg

 

 

Localul este situat în Tomis Nord, pe strada Căpitan Dobrilă Eugeniu nr. 1. Nu cred că există persoană din Constanţa care să nu fi auzit de acest club. Este foarte cunoscut datorită evenimentelor organizate: stand-up comedy, piese de teatru şi, mai ales, pentru concerte ale unor trupe consacrate. Spaţiul le permite să organizeze astfel de evenimente. La parter este amplasată scena, iar în jurul ei multe mese.p1-phoenix_2.jpg

 Cam înghesuite, iar asta este deranjant. Atunci când este mai aglomerat este imposibil să nu te deranjeze cineva care trece pe lângă tine. Aceeaşi problemă o au şi la etaj. Interesant este faptul că tavanul este decupat astfel încât şi cei care stau aici să poată vedea scena de la parter. Vara au deschisă şi terasa. Este un loc foarte plăcut. Stai la aer şi, fiind la etaj, nu eşti deranjat de maşinile care trec pe lângă club. Ce mă deranjează la acest local este gălăgia. Muzica este dată destul de tare şi asta te face să ţipi la persoana de lângă tine pentru a vă înţelege. Pe terasă este ceva mai linişte. Preţurile sunt normale pentru un astfel de local. Te costă cinci, şase lei un suc, tot atât o cafea. Dacă îţi este foame, au şi mâncare. Nu este scumpă, dar nici excelentă. Este bună doar pentru a-ţi potoli un pic foamea, până ajungi într-un alt loc unde poţi mânca. Am observat că băieţii, atunci când beau bere, cumpără bulete de caşcaval. Spun ei că sunt foarte bune, mai ales în această combinaţie. Servirea este bună atunci când nu sunt mulţi clienţi. Cum s-a aglomerat, comanda îţi ajunge destul de greu. Ospătăriţele sunt amabile şi se străduiesc să ajungă repede la mese, dar se vede că nu prea au cum.

Clubul funcţionează pe societatea Phoenix A.V. SRL, administrată de Gheorghe Mărgărit, care se mai ocupă de Phoenix Music Live SRL şi de Societatea Cooperativă Meşteşugărească Phoenix 95. Există şi un al doilea Phoenix, mai mic, în zona Capitol.

Clubul primeşte trei stele. Aş fi acordat mai multe dacă mâncarea era bună şi muzica mai încet.  


 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii