Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:11 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aventura spre toaleta cramei Capitol (document)

ro

05 Aug, 2010 00:00 6452 Marime text

p1-capitol_1.jpgCrama Capitol este un restaurant destul de vechi în oraş, cunoscut, în special, de persoanele mai în vârstă. Este situat pe bulevardul Mamaia nr. 69, la intersecţia cu bulevardul Tomis. La interior dispune de un spaţiu destul de mare, amenajat în stil rustic. Nu este extraordinar, dar este plăcut pentru o petrecere alături de prieteni. Mirosul care te întâmpină exact de la intrare, îţi dă impresia că ai călătorit în timp câteva zeci de ani şi ai ajuns exact în momentul în care oamenii stăteau în baruri la lumina unor lumânări. Dacă interiorul arată cât de cât bine, terasa este sub orice critică. Sunt câteva flori ofilite „aruncate“ într-o parte, iar printre ele se pot observa ornamente rustice din lemn. Este înconjurată de un perete de sticlă pe care este scris cu vopsea galbenă ce poţi servi în acest local. Drumul până la toaleta este o adevărată aventură. Treci printr-un culoar întunecat, plin de obiecte care nu mai sunt folositoare restaurantului, dar care sunt ţinute acolo, că nu se ştie. Iar toaleta este îngrozitoare. O cămăruţă de maxim doi metri pătraţi, în care de abia te strecori. Ospătăriţele încearcă să se mişte rapid, dar nu prea le mai permite vârsta. Anii prin care au trecut parcă le-au răpit şi zâmbetul. Am avut parte de servire mai rea şi în alte restaurante, aşa că nimic nu mă mai miră. capitol_2.jpg

Contrar aşteptărilor pe care le aveam, mâncarea este foarte bună. Au o ciorbă de văcuţă extraordinară, iar de tochitură nu te mai poţi sătura. Nici preţurile nu sunt mari. Un suc te costă cinci lei, o carafă cu vin 15 lei, iar pentru mâncare poţi opta pentru ofertele lor; cu 15 lei primeşti o ciorbă, felul doi cu garnitură şi salată. Fiind cramă, ai o listă destul de mare din care poţi alege diverse sortimente de vinuri deloc scumpe (între 20 şi 50 de lei). Mare păcat de felul în care este amenajat şi de felul în care eşti servit, pentru că mâncarea şi preţurile întrec multe localuri din oraş. Aş reveni cu cea mai mare plăcere dacă ar rezolva problemele pe care le au.
Restaurantul funcţionează pe societatea Ring Capitol SRL, de care se ocupă Doru Petruţ Anghelescu, Mihail Sandy Bica, Eugenia Elena Chelaru, Mihai Lucian Palaz, Toma Matei, Anca Dumbravă, Steliana şi Alexandru Nicolcioiu.
Crama Capitol primeşte trei stele.

stele_capitol.jpg

 

 

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • monica 14 May, 2016 12:07 Eu am lucrat foarte multi ani in acest restaurant (VB de acum 10ani)era de o curatenie impecabila ....sefu meu Toma Matei era foarte exigent ...in privinta curateniei servitului si a mincarii era foarte dur ....ñu pot sa-mi imaginez asa ceva ...datorita acestui om Toma Matei eu am invatat aceasta meserie ...si ai multimesc din suflet ....