VIDEO. Francisk Chiriac, vicepreședintele regiunii de Sud-Est „Alegerile interne ale PSD Constanța vor fi finalizate până în iunie, pregătind organizația pentru 2028”
VIDEO. Francisk Chiriac, vicepreședintele regiunii de Sud-Est: „Alegerile interne ale PSD Constanța vor fi
251
Marime text

Francisk Chiriac, vicepreședinte pe regiunea Sud-Est din cadrul Partidului Social Democrat Constanța este și el prezent la Conferința de Alegeri pentru stabilirea noii structuri de conducere la nivel local care are loc astăzi, 21 martie 2026.
Evenimentul se desfășoară la centrul de evenimente Mandala Events din stațiunea Mamaia.
Acesta vorbește despre faptul că obiectivul este finalizarea alegerilor interne în toate organizațiile municipale până la sfârșitul lunii iunie, urmând ca în toamnă să aibă loc conferințe de mesaj, iar în 2027 alegeri pentru președinții organizațiilor județene. La Constanța alegerile se vor desfășura mai devreme decât în restul județului.
„Important este să finalizăm toate aceste alegeri în toate organizațiile regiunii. Astăzi suntem la Constanța, la organizația municipală. Până la sfârșitul lunii iunie trebuie să terminăm toate alegerile la organizațiile municipale, după care în toamnă vor fi conferințe pentru mesaj, iar în toamna anului 2027 vor fi alegeri în toate organizațiile județene pentru președinte. Deci aici nu facem la Constanța, că la Constanța vor fi mai devreme. După cum vedeți și astăzi, dar și la conferința județeană, ne bucurăm foarte mult că va fi o competiție între colegi. După ce se vor termină alegerile, organizația va fi montată și pregătită pentru a pregăti alegerile din 2028. Mai repet încă o dată, mă bucur foarte mult colegii din conținutul local, împreună cu viceprimarul, cu domnul Georgescu, cu domnul Eduard. O să fie alături de proiectele care contează pentru constănțeni, pentru că asta este miza noastră a Partidului Social Democrat, să promovăm proiectele care țin pentru oameni, că suntem alături și de grupurile vulnerabile prin toate aceste măsuri, nu mai guvernamentare, dar și locale, și că oamenii ne vor percepe așa cum ne-au perceput de fiecare dată, un partid care este alături de oameni și care vrea să facă o continuare bine oamenilor”, declarp acesta la eveniment.
Citește și:
VIDEO: Eduard Martin, unicul candidat la șefia PSD Constanța - „Doar prin votul vostru voi conduce această organizație pentru următoarea perioadă”
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


