VIDEO Eduard Martin, unicul candidat la șefia PSD Constanța - „Doar prin votul vostru voi conduce această organizație pentru următoarea perioadă”
VIDEO: Eduard Martin, unicul candidat la șefia PSD Constanța - „Doar prin votul vostru voi conduce această
271
Marime text

Unicul candidat pentru funcția de președinte al PSD Constanța, Eduard Martin, vorbește astăzi, 21 martie 2026, despre candidatura sa la șefia organizației, cerând votul colegilor și subliniind munca depusă de partid în alegeri, dar și necesitatea unui candidat ales pe criterii reale pentru Primăria Constanța.
El menționează deschiderea către noi membri, inclusiv invitația adresată lui Decebal Făgădău, și insistă asupra faptului că își dorește o conducere legitimă, obținută prin vot secret, nu formal.
„Vă mulțumesc tuturor că ne aflăm astăzi prezenți cu toții pentru conferința de alegeri a organizației municipale. O să preiau puțin din discursul lui Daniel și o să mă refer foarte pe scurt pentru presă și pentru toți colegii noștri. Vreau să vă spun că l-am invitat personal pe Decebal să vină. I-am transmis invitația. Are călărețul acolo pe scaun. A ales să nu vină, este opțiunea dânsului. Eu îmi doresc să atragem cât mai multe personalități, persoane în organizația noastră, pentru că împreună suntem puternici. Dânsul a ales să nu vină. Vedem mai încolo ce se întâmplă.
Stimați colegi, astăzi mă aflu în fața dumneavoastră ca să vă solicit votul pentru a deveni președintele acestei organizații. Sunt un membru ca dumneavoastră și doar prin votul dumneavoastră voi conduce această organizație pentru următoarea perioadă. Mă uit în sală și văd foarte mulți colegi care au stat în căldură în 2024, au stat în frig în 2024 și au stat în stradă în mod special, au urcat scări de bloc. Am mers din apartament în apartament și știți bine cu toții care sunteți aici în sală ce muncă asiduă a făcut Organizația Municipală Constanța și am avut și rezultate. Am câștigat alegerile locale la consiliul local. Avem un consilier în plus față de PNL. Am câștigat alegerile parlamentare în 2024.
Din păcate am pierdut alegerile pentru primărie, dar precum știm cu toții, candidatul nostru a venit impus de la București. Nu a fost opțiunea organizației noastre. Sper ca în viitor, pe baza sondajelor, evident, cel mai bun trebuie să candideze, pe baza sondajelor să avem un candidat care să câștige și nu doar sper, știu că vom face lucrul acesta.
Nu vreau să fiu foarte lung în discursul meu, dar vreau să vă spun câteva scurte direcții pe care vreau să le abordez în mandatul meu dacă mă veți vota, pentru că va fi vot secret, nu cu mâna sus. Am primit foarte multe indicații. Domnule, ești singur candidat, fă cu mâna sus și am zis că vreau să fiu sigur că organizația dorește să mă aibă președinte și să nu se simtă cumva obligată să mă voteze”, spune acesta.
Amintim că, Organizația Municipală a Partidului Social Democrat (PSD) Constanța organizează sâmbătă, 21 martie 2026, Conferința de Alegeri pentru stabilirea noii structuri de conducere la nivel local. Evenimentul se va desfășura la centrul de evenimente Mandala Events din stațiunea Mamaia, începând cu ora 13:00.
Citește și:
LIVE TEXT: PSD Constanța își alege astăzi noua conducere municipală (FOTO+VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


