Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:32 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trei inundatii din aceeasi cauza, la Valu lui Traian

ro

16 Jul, 2009 02:32 5360 Marime text

cap_4.jpgÎncă din anul 2005, un canal ce traversează Valu lui Traian şi oraşul Murfatlar dă bătăi de cap localnicilor din comună

Furtuna de la sfârşitul săptămânii trecute a scos la iveală probleme a căror rezolvare trenează de ani. Canalul colector care traversează comuna Valu lui Traian şi oraşul Murfatlar a fost una din cauzele care a „ajutat" la inundarea a circa 30 de gospodării din comună.

În noaptea de 11 spre 12 iulie, în comuna Valul lui Traian a plouat cu aproximativ 90 de litri pe metrul pătrat. Potrivit primarului Florin Mitroi, sistemul de scurgere a apelor pluviale a funcţionat corespunzător. Însă, în zona Valea Seacă şi Penitenciar, unde relieful permite acumularea într-un singur punct a apei provenite din precipitaţii, au fost afectate circa 30 de gospodării, în care apa a intrat în beciuri sau locuinţe. „Incidentele puteau fi evitate dacă administraţia locală din Murfatlar ar fi procedat la desfundarea canalului colector, obturat la intrarea în oraş", a declarat primarul comunei Valu lui Traian, Florin Mitroi.

Edilul susţine că, de-a lungul timpului, a formulat mai multe adrese către Primăria Murfatlar (n.r. fostă Basarabi), prin care solicita să intervină pe teritoriul său pentru a asigura scurgerea corespunzătoare a apei.

În replică, primarul oraşului Murfatlar, Gheorghe Cojocaru, afirmă că decolmatări se fac periodic, ultima fiind efectuată în luna mai.

valu_lui_traian_primar_flor.jpgRăspunderi pasate de la unul la altul

Canalul la care se face referire traversează localităţile Valu lui Traian şi Murfatlar şi ajunge în Canalul Dunăre - Marea Neagră, iar neîntreţinerea lui corespunzătoare a creat, nu o dată, probleme.

Dacă administraţia locală din Valu lui Traian a reuşi să adâncească şi să întreţină canalul, iar acum face demersuri pentru modernizarea lui şi este în curs de depunere a documentaţiei la DADL pentru pavarea acestuia, Primăria Murfatlar n-a intervenit. „Trebuie să se execute o lărgire a albiei canalului. Totodată, cele patru podeţe sunt subdimensionate şi nu fac faţă şuvoaielor de apă", ne-a spus primarul din Murfatlar, Gheorghe Cojocaru. Edilul susţine că, în 2005, când primarul urbei era Nicolae Crivineanu, s-a intervenit la canal, dar numai pe teritoriul comunei Valu lui Traian. „S-a acţionat în amonte, dar în aval nu. La noi a rămas canalul mic, iar acele podeţe nu pot prelua apele. Noi nu avem fonduri pentru a lărgi canalul care tranzitează localitatea", a adăugat Cojocaru. Numai că soluţii ar exista. 

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Apelor Dobrogea Litoral, Cătălin Anton, a precizat că administraţia locală din Murfatlar ar trebui să facă un studiu de fezabilitate şi, dacă nu pot susţine financiar lucrările, să-l înainteze la DADL. „Aşa cum au procedat cei din Valu, poate acţiona şi administraţia Murfatlar. Studiul de fezabilitate poate fi depus la DADL şi îl promovăm ca investiţie, trimiţându-l la Administraţia Naţională a Apelor pentru a obţine finanţare. Însă de decolmatare şi curăţenie trebuie să se ocupe administraţia locală", a specificat Anton. Totodată, el a menţionat că o echipă de hidrologi şi hidrometrişti  s-a aflat, ieri, la Valu lui Traian pentru a identifica pe unde a venit apa şi care a fost traseul şuvoiului ce a inundat gospodăriile şi casele oamenilor.

valul_lui_traian_inundatii_.jpgAdrese fără efect

După cum afirmam anterior, situaţia canalului ce traversează localităţile Valu lui Traian şi Murfatlar este veche şi cunoscută tuturor instituţiilor abilitate să intervină, imediat după inundaţiile din anii 2005 şi 2006. 

În opinia primarului din Valu lui Traian, Florin Mitroi, motivul principal al producerii inundaţiilor în localitate îl reprezintă nedecolmatarea canalului ce traversează oraşul vecin. „Aşa s-a întâmplat şi pe 13 iulie 2005 şi pe 1 iulie 2006, când, în urma precipitaţiilor abundente, au fost inundate 32 de curţi, şase subsoluri şi o casă. În 2006 am trimis adrese Instituţiei Prefectului, Consiliului Judeţean Constanţa, Primăriei Basarabi şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă «Dobrogea», în care informam asupra canalului care, de fiecare dată când plouă abundent, se obturează la hotarul de vest al comunei", a declarat primarul Florin Mitroi. Demersurile şefului administraţiei din Valu n-au avut niciun efect. După atâţia ani, situaţia a rămas neschimbată, orice ploaie abundentă riscând să produc inundaţii şi pagube importante localnicilor din zona respectivă a comunei Valu lui Traian.

Dezinteresul persistă

O comisie formată din reprezentanţi ai Primăriei Valu lui Traian, CJC, Prefectura Constanţa şi Inspectoratul Teritorial în Construcţii (ITC) trebuia să se întrunească pe 14 iulie pentru a evalua pagubele produse de recenta inundaţie, dar, vorba primarului Mitroi: „A trecut valul, n-a venit nimeni". Cu excepţia celor de la ITC, care s-au interesat telefonic dacă există case dărâmate şi, nefiind, au considerat că situaţia nu mai intră în aria lor de responsabilitate, ceilalţi n-au dat niciun semn de viaţă autorităţilor locale din Valu. „Nu sunt pagube majore, dar fiind o situaţie de urgenţă, trebuia să se manifeste mai mult interes", a subliniat primarul comunei Valu lui Traian, Florin Mitroi.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • IULIAN 28 Jul, 2009 11:52 Este un mafiot de ce sa ne tinem gura ti-a facut vreun favor!Construieste de zor de 4-5 ani buticurile si angrourile lui in valu ,se tine numai de afacerile lui si a pus o musca sa raspundain primarie de problemele cetatenilor ca d-l nu are timp ,iar loctiitoarea trebuie sa mai invete mult de acum in colo cum se conduce o primarie cu probleme in primul rand trebuie sa invete cum sa se comporte cu cetateanul de rand care plateste impozite la greu.
  • katty_4ever 27 Jul, 2009 17:19 tot ce sp primaru comunei valu lui traian a facut tot ce se poate si ce se vede in loc. singuru primar kre a schimbat tot ce se poate k sa arate cum este acu . asa k ar trebui sa va tineti gura sa nu mai comentaty