Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:37 07 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Radu Mazare crede ca ii sunt ascultate telefoanele, dar nu poate demonstra

ro

17 Feb, 2006 00:00 1041 Marime text

# Primarul Constantei a spus in timpul audierii care a avut loc la Comisia pentru Drepturile Omului din Camera Deputatilor ca i-au fost ascultate telefoanele si ca a fost filat de politisti, dar nu a introdus in sesizare aceste lucruri deoarece nu detine inca probe concludente in acest sens * Presedintele comisiei, Nicolae Paun, sustine ca daca va fi acceptata o noua documentatie pe care Radu Mazare a promis sa o aduca in cateva zile, se va solicita Birourilor permanente ale Camerei Deputatilor si Senatului ca acest caz sa fie anchetat de comisia parlamentara speciala propusa in dosarul lui Dinu Patriciu sau de o subcomisie a acesteia

Primarul Constantei urmeaza sa refaca memoriul depus la Comisia pentru Drepturile Omului din Camera Deputatilor, dupa ce, in urma audierii, membrii comisiei au considerat ca neconcludente documentele depuse pana in prezent. Presedintele Comisiei pentru Drepturile Omului din Camera Deputatilor, Nicolae Paun, a precizat ca a luat act de sesizarile facute de Mazare cu privire la incalcarea dreptului la un proces echitabil, la onoare si reputatie, la aparare si prezumtia de nevinovatie, iar dupa refacerea documentatiei va fi rediscutat cazul.La fel ca si colegul sau, deputatul liberal de Constanta, Mircea Iustian, parlamentarul minoritatii rrome, Nicolae Paun a aratat ca documentatia adusa de primarul Radu Mazare nu releva exact drepturile care i-au fost incalcate, facand referire la nerespectarea de catre procurorii DNA a Codului de procedura penala, aceste spete neintrand in atributiile comisiei parlamentare.Nicolae Paun a mai spus ca daca va fi acceptata noua documentatie pe care Radu Mazare a promis sa o aduca in cateva zile, se va solicita Birourilor permanente ale Camerei Deputatilor si Senatului ca acest caz sa fie anchetat de comisia parlamentara speciala propusa in dosarul lui Dinu Patriciu sau de o subcomisie a acesteia.Pe durata audierii la Comisia pentru drepturile omului, Radu Mazare i-a acuzat pe procurorii DNA pentru maniera neconstitutionala de cercetare a celor doua dosare deschise impotriva sa. El a spus ca "Este o hartuiala politica a DNA, pentru ca procurorii au afirmat ca urmaresc prinderea pestelui cel mare din Primaria Constanta si ca are convingerea ca daca nu era in PSD si nu era catalogat ca baron local nu ar fi fost in aceeasi situatie".Mazare a explicat ca procurorul Vasile Ionita a incalcat de mai multe ori regulile de cercetare, iar seful DNA, Daniel Morar, a declarat public ca se strang probe numai in acuzarea lui Mazare. Radu Mazare a mai spus in timpul audierii ca i-au fost ascultate telefoanele si ca a fost filat de politisti, dar nu a introdus in sesizare aceste lucruri deoarece nu detine inca probe concludente in acest sens.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii