Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:19 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiect de lege depus la Parlament de liberali

ro

03 Oct, 2003 00:00 745 Marime text

Acesta se refera la modificarea Legii 19/2000 privind sistemul de pensii * Proiectul depus are un potential enorm, pentru ca ar putea debloca o problema neglijata mult timp * "Prin acest proiect PNL doreste sa faca dreptate pensionarilor ale caror pensii au fost calculate diferit si, drept urmare, s-au creat discrepante", a declarat senatorul constantean liberal Mircea Iustian

Membrii Partidului National Liberal au depus, ieri, la Parlament proiectul de lege privind modificarea Legii pensiilor. Proiectul depus are un potential enorm, pentru ca ar putea debloca o problema neglijata pana la dispret. Este vorba de dreptul la o pensie decenta al persoanelor care au muncit inainte de decembrie `89 si traiesc pe banii cu care pot muri de foame in 2003. Senatorul constantean liberal Mircea Iustian a declarat ca proiectul legislativ cu privire la Legea 19/2000 a fost semnat de parlamentarii PNL si urmeaza a fi depus, in cursul acestei luni, la Camera Deputatilor. Iustian a afirmat ca "prin acest proiect membrii PNL doresc sa faca dreptate pensionarilor ale caror pensii au fost realizate diferit si, drept urmare, s-au creat discrepante". Astfel, proiectul presupune folosirea unei formule unice de calcul al pensiilor, cu un coeficient de minimum 45% din salariul mediu brut. Principalele modificari aduse Legii pensiilor de proiectul legislativ al liberalilor prevad, potrivit declaratiilor senatorului Iustian, "egalitatea in fata justitiei a pensionarilor si a Casei de Pensii, precum si un termen de 30 de zile in care Casa de Pensii sa raspunda cererilor persoanelor care isi depun dosarele de pensionare si, in cazul in care cererile ajung in instanta, acestea sa fie judecate in regim de urgenta". In ceea ce priveste mediatizarea proiectului in teritoriu, Iustian a subliniat faptul ca, doar la nivelul judetului Constanta, au fost stranse, in ultimele doua luni, aproximativ 8.000 de semnaturi, iar populatia din mediul rural a primit cu entuziasm modificarea legii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii