Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:15 20 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul spune că a discutat cu Ponta despre listarea acţiunilor la Bursă Administraţia Mazăre ia încă 15% din Portul Constanţa

ro

19 Sep, 2013 00:00 2239 Marime text
„Am discutat cu premierul să scoată 15% pe Bursă şi 15% să revină Consiliului Local, şi statul să rămână cu 30%. Aceasta este forma agreată cu premierul, pentru moment. Vedem după aia cum funcţionează”, a declarat, ieri, primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, referindu-se la acţiunile Portului Constanţa.
 
Amintim că, în toamna anului trecut, patru parlamentari PSD de Constanţa - deputaţii Manuela Mitrea şi Eduard Martin şi senatorii Alexandru Mazăre şi Nicolae Moga - au iniţiat un proiect de lege care prevedea trecerea a 31% din acţiunile Portului Constanţa la Consiliul Local Municipal Constanţa, a 3% la Consiliul Local Năvodari, 4% la Consiliul Local Agigea, 2% la Consiliul Local Mangalia şi 15% la Consiliul Judeţean.

Primarul Mazăre avertiza că, în situaţia în care acest proiect nu se va concretiza, relaţia sa cu premierul Victor Ponta se va schimba. „Să vedem cum se finalizează problema Portului”, sublinia edilul şef.
Iată însă că după câteva luni primarul nu mai pune problema la fel de tranşant. Termenii în care se discută pe marginea Portului Constanţa s-au schimbat. Astfel, Mazăre a declarat ieri că a discutat cu primul ministru Victor Ponta despre listarea, la Bursă, a 15% din acţiunile Portului, urmând ca alte 15% să revină Consiliului Local.

„În momentul când statul are 30% o să fie pe Bursă, o să fie Consiliul Local, o să fie Fondul Proprietatea, totul va fi transparent, nu va mai fi ca acum, în coordonare, în subordine”, a afirmat primarul. Mazăre a criticat Ministerul Transporturilor pentru că „cei de la minister consideră că ei sunt în continuare jupâni pe portul respectiv, dar ei, de fapt, nu mai au decât 60%, ei sunt într-o societate comercială”. Reamintim, în acest context, că la momentul actual statul deţine încă, prin Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, 60% din acţiunile Portului Constanţa. Ceea ce înseamnă că, indiferent de ce îi place sau displace lui Mazăre, statul este încă acţionarul majoritar. 20% din acţiuni sunt deţinute de Fondul Proprietatea, alte 20% de municipalitatea constănţeană. Primarul vrea însă ca administraţia locală să ia sub „umbrela” sa încă 15%.
 
Ministerul Transporturilor susţine că nu există o discuţie despre Portul Constanţa
 
Pe data de 9 septembrie, ministrul Transporturilor, liberala Ramona Mănescu, declara pentru Ziua de Constanţa că „la nivelul Guvernului nu există, deocamdată, o discuţie privind trecerea Portului Constanţa la administraţia locală”. „Portul Constanţa este un obiectiv strategic. Va fi o discuţie amplă, cu argumente evidente. Să vedem în ce formă va ajunge în final. Deocamdată, aşa cum am spus, nu există o discuţie pe această temă”, spunea Mănescu.
Iată însă că discuţiile pe această temă se poartă dintre între primarul Constanţei şi premierul României, Victor Ponta.
 
Portul va intra sub incidenţa altei legi
 
Dacă acţiunile Portului Constanţa vor fi listate la Bursă, acesta va intra sub incidenţa altei legi. „Când se va întâmpla... am stabilit de principiu chestiunea asta cu premierul, ar trebui (n.r. - Victor Ponta) să facă o vizită în port şi atunci să lămurească şi când se va întâmpla. Este o chestiune de luni de zile”, a precizat primarul Constanţei.

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Vasile 18 Sep, 2013 23:44 Targuiala ca la piața între premier si primar.Nu are sens cedarea către Primărie a 15 la suta din acțiuni.Portul trebuie sa fie subordonat statului ,deci la nivel central.Asa e in toată Europa.