Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:05 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Preselectie pentru furnizorii de produse alimentare in anul scolar 2004-2005

ro

03 Aug, 2004 00:00 697 Marime text

60 de miliarde de lei pentru corn si lapte

Castiga licitatia agentii economici care ofera cel mai mic pret * Agentii economici trebuie sa aiba in vedere faptul ca produsele de panificatie, cat si cele lactate trebuie ambalate corespunzator, in asa fel incat sa fie respectate normele de igiena stabilite pentru astfel de cazuri, iar sanatatea copiilor sa nu fie in pericol

Autoritatile judetului au inceput pregatirile pentru organizarea licitatiei electronice in urma careia se vor stabili furnizorii de produse alimentare destinate copiilor care frecventeaza gradinita si elevilor din clasele I-IV. Este cunoscut ca, in judetul Constanta, derularea programului "Corn si lapte" s-a efectuat fara probleme. Pentru a controla situatia, la Prefectura Constanta a functionat un comandament care a supravegheat atat procesul de productie pentru alimentele care au ajuns la copii, cat si conditiile de transport si depozitare. Supravegherea permanenta exercitata de institutiile statului a facut ca, pe parcursul celor doi ani de la punerea in aplicare a Ordonantei 96, sa nu fie semnalat nici un fel de incident prin care sa fi fost pusa in pericol sanatatea beneficiarilor programului. Pentru a participa la preselectia ce se va desfasura pe 6 august, agentii economici trebuie sa indeplineasca mai multe conditii minime de eligibilitate, legate de capacitatea tehnica si financiara, echipamente si dotari, calificarea personalului, capacitatea manageriala si vechimea in activitate. Data limita pentru depunerea ofertelor intocmite de agentii economici este 4 august, ora 11.00. Deschiderea plicurilor pentru preselectarea ofertelor va avea loc pe 6 august, urmand ca firmele care au depasit aceasta etapa sa participe la licitatia electronica ce a fost programata pentru 11 august. Vor castiga licitatiile agentii economici care vor avansa cel mai mic pret pentru producerea si distribuirea produselor alimentare destinate elevilor. Pentru a putea participa la selectia de oferte, agentii economici ce vor sa se implice in derularea programului "Corn si lapte" trebuie sa depuna o garantie ce reprezinta 1% din valoarea contractului. Pentru distribuirea produselor de panificatie, adjudecatarii licitatiei vor primi peste 25,6 miliarde de lei. Pentru furnizarea produselor lactate ce vor fi distribuite copiilor agentul economic care va castiga licitatia va primi peste 34 de miliarde de lei. Agentii economici trebuie sa aiba in vedere faptul ca produsele de panificatie, cat si cele lactate trebuie ambalate corespunzator, in asa fel incat sa fie respectate normele de igiena stabilite pentru astfel de cazuri, iar sanatatea copiilor sa nu fie in pericol.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii