Prefectul l-a suspendat şi pe vicele din Cogealac
Prefectul l-a suspendat şi pe vicele din Cogealac


În cursul zilei de ieri, reprezentantul Guvernului în teritoriu, prefectul Claudiu Palaz, a pus în aplicare măsura pe care Judecătoria Constanţa - Secţia Penală a dat-o în urmă cu câteva zile în ceea ce îl priveşte pe viceprimarul din Cogealac, Mihai Dore. Palaz a emis ordinul nr. 352/16.08.2010 prin care îi suspendă mandatul de drept al lui Dore, dar şi pe cel de consilier.
Date fiind actualele condiţii, Consiliul Local Cogealac, sau ce a mai rămas din el, trebuie să se întâlnească pentru a desemna un alt viceprimar, la propunerea consilierilor şi în urma votului acestora. Şedinţa de Consiliu Local Cogealac a fost convocată de o parte din consilierii locali pentru vineri dimineaţă, de la ora 10.00.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp