Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:51 08 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Partidul Pensionarilor Protectiei Sociale a fuzionat cu Partidul Renasterea Romaniei

ro

24 Aug, 2004 00:00 2920 Marime text

Pensionarii constanteni au votat impotriva

Conducerea judeteana a PPPS a sustinut ca in comunicarea pe care a primit-o de la centru nu s-a pomenit nimic de fuziune, in schimb, s-a comunicat filialelor faptul ca se vor purta discutii cu privire la colaborarea cu Partidul Renasterea Romaniei * Delegatii de la Constanta au votat impotriva fuziunii prin absorbtie * La sfarsitul acestei saptamani a fost programat Congresul PPPS unde se va pune in discutie demiterea presedintelui Ion Ionescu si a vicepresedintelui Cornel Ilie

Alegerile generale din noiembrie influenteaza atitudinea conducerilor partidelor politice, mai ales cand este vorba despre formatiunile mici, care nu au posibilitatea sa intre in Parlament prin forte proprii. Este vremea identificarii posibililor parteneri, tatonarilor, discutiilor serioase, si incheierii aliantelor pre - electorale. De febra alegerilor a fost cuprinsa si conducerea Partidului Pensionarilor si Protectiei Sociale care, la sfarsitul saptamanii trecute, la Bucuresti, s-a lasat ademenita de oferta lansata de Partidul Renasterea Romaniei. Poate ca presedintele PRN, preotul vicar Aurel Radulescu, a stiut cum sa foloseasca cele mai potrivite cuvinte pentru a-l convinge pe liderul national al PPPS, Ion Ionescu, sa accepte o fuziune prin absorbtie. Ionescu, peste capul membrilor de partid, a decis convocarea congresului partidului iar invitatii, reprezentanti ai mai multor organizatii din tara, s-au trezit in fata faptului implinit. Marin Mandescu, presedintele filialei Constanta a PPPS, una dintre cele mai puternice organizatii ale partidului, a declarat ca la "manifestarea" organizata in capitala ar fi trebuit sa participe delegati din 16 judete, dar au raspuns prezent doar reprezentantii de la Cluj (cu statut de observatori), cei ai doua sau trei organizatii din Bucuresti si cei de la Constanta. Mandescu a sustinut ca in comunicarea pe care a primit-o de la centru nu s-a pomenit nimic de fuziune, in schimb, s-a comunicat filialelor faptul ca se vor purta discutii cu privire la colaborarea cu PRR. La "Intercontinental", delegatii de la Constanta au constatat cu stupoare ca, de fapt, fusese programata desfasurarea congreselor PPPS si PRR. "Astia sunt oamenii nostri care incalca democratia", a declarat presedintele PPPS Constanta referindu-se la modul de a actiona al membrilor conducerii partidului. Filiala Constanta s-a opus ferm unei fuziuni prin absorbtie a carei consecinta imediata si definitiva este pierderea identitatii partidului. Pentru a pune la punct lucrurile, conducerile filialelor din tara au luat decizia organizarii Congresului partidului la sfarsitul acestei saptamani, la Bucuresti. Marin Mandescu a declarat ca acest for al partidului va lua decizia excluderii presedintelui Ion Ionescu si a vicepresedintelui Cornel Ilie care au pus la cale "odioasa" fuziune. Presedintele PPPS Constanta a sustinut ca decizia privind topirea partidului intr-o alta formatiune politica era responsabilitatea Colegiului Director, singura structura abilitata sa decida soarta partidului. Mandescu a sustinut ca membrii conducerii partidului stabilisera clar ca PPPS va incheia doar protocoale de colaborare pentru alegerile generale si niciodata nu s-a pus problema fuzionarii cu alte formatiuni politice.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii