Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:34 26 06 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iniţiativa „Fără penali în funcţii publice“, la primul vot în Parlament

ro

07 Jun, 2019 00:00 699 Marime text
După o lungă perioadă de stat în sertarul lui Florin Iordache, iniţiativa „Fără penali în funcţii publice” începe procedura parlamentară de adoptare.

„Proiectul a fost introdus pe ordinea de zi a Comisiei Juridice. Este primul vot spre ţelul final, referendumul de modificare a Constituţiei. Meritul aparţine votului din 26 mai, dar şi colegilor care au cerut săptămânal pornirea procedurii parlamentare. Cu siguranţă, fără aceste eforturi, Iordache ţinea şi acum proiectul blocat în sertar. Următorii paşi vor fi votul în plenul Camerei Deputaţilor, urmat de avizul comisiei juridice de la Senat şi apoi votul final în plen”, transmit reprezentanţii USR.
 
Vă reamintim că, în luna aprilie, Curtea Constituţională a arătat că Iniţiativa „Fără penali în funcţii publice“ trebuie să fie în Constituţie. „Decizia CCR este o confirmare a ceea ce ştiam de la început, şi anume că iniţiativa respectă toate reglementările naţionale şi internaţionale legate de drepturile omului. Mai mult, această decizie creează un precedent în Europa. Este posibil ca astfel de legi să apară şi în alte ţări din Europa, cum ar fi Italia, Bulgaria sau Ungaria, transmit USR-iştii.
Iniţiativa „Fără penali în funcţii publice“ a strâns peste un milion de semnături, la Parlament au fost depuse 950.000 de semnături, dintre care 830.000 validate de către primării.
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii