Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:01 08 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Florin Cîțu Ministerul Finanţelor ar trebui să facă o analiză a companiilor cu acţionariat rusesc

ro

24 Feb, 2022 13:45 2750 Marime text


Florin Cîţu, a subliniat joi, 24 februarie, că Rusia trebuie să suporte consecinţele agresiunii împotriva Ucrainei şi a spus că Ministerul Finanţelor trebuie să facă o analiză în detaliu a tuturor companiilor cu acţionariat rusesc, pentru a vedea dacă sunt unele aflate pe lista de sancţiuni a Uniunii Europene, astfel încât să fie luate măsurile necesare.

„România consideră necesar şi a condamnat ferm acţiunile Rusiei în Ucraina, prin vocea preşedintelui României, Klaus Iohannis. Ne exprimăm solidaritatea faţă de Ucraina şi credem că Rusia trebuie să suporte consecinţele acestei agresiuni, acestei invazii ilegale. România, alături de partenerii, de aliaţii din NATO şi UE va impune sancţiuni substanţiale împotriva Rusiei”

Şeful Senatului a adăugat că este necesară şi o analiză a prezenţei României în bănci internaţionale ruseşti, adăugând c România va oferi ajutor umanitar cât este nevoie şi nu va fi implicată în război în Ucraina.

Acesta a reiterat faptul că România nu va fi implicată în război, precizând că România nu a avut niciodată în istorie garanţii mai mari de securitate decât are acum, ca membră a NATO şi UE

Astăzi, preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat o operaţiune militară în estul Ucrainei. Liderul de la Kremlin a cerut armatei ucrainene "să depună armele" şi a promis să contracareze orice interferenţă străină în operaţiunea rusă în Ucraina.

La Bucureşti s-a reunit Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, iar prim-ministrul Nicolae Ciucă a convocat, la nivelul Guvernului, task-force-ul pentru gestionarea situaţiei generate de agresiunea militară rusă din Ucraina. Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a transmis Misiunii României la NATO să ceară activarea articolului 4 din Tratatul de la Washington, care stabileşte un mecanism de consultare între aliaţi.

Sursa Agerpres 

Sursă foto: Facebook/ Florin Cîțu
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii