Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:55 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dorina Serbanescu, candidatul PNL pentru Primaria Adamclisi (document)

ro

08 May, 2010 03:16 3102 Marime text
candidat_adamclisi_-_primaria.jpgDupă ce PDL şi PSD şi-au desemnat candidaţii pentru Primăria din Adamclisi, ieri, preşedintele organizaţiei judeţene a PNL Constanţa, Gheorghe Dragomir, a precizat că au şi ei un candidat foarte bun, cu care speră să intre în turul doi al alegerilor.

„Este un candidat bun, foarte apreciat în comună şi cu care avem mari şanse să câştigăm primăria sau cel puţin să intrăm în turul doi ale alegerilor. Nu deţine nicio funcţie, dar este omul potrivit", a susţinut Dragomir.

Candidatul liberalilor are 43 de ani, este inginer agronom şi actual profesor detaşat pe discipline tehnologice la şcoala din Adamclisi.

Până acum, social-democraţii au desemnat-o pe Marieta Burcea, soţia fostului primar decedat în urmă cu două luni, Emilian Burcea, iar democrat-liberalii pe Anton Burcea. Până pe 10 mai, persoanele desemnate de partidele lor trebuie să-şi înscrie candidatura, iar începând cu 15 mai, timp de două săptămâni, se va derula campania electorală. Există posibilitatea ca şi conducerea UNPR Constanţa să-şi desemneze un membru până la data limită de înscriere a candidaturilor.

Ataşat puteţi vizualiza CV-ul candidatului liberal.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • pnlistul 28 May, 2010 01:01 sa le demonstram tuturor k o femeie poate sa invinga un barbat
  • pnlistul 24 May, 2010 09:28 scapati-ne de aceste lipitori ,sunteti o femeie foarte serioasa si sunteti primarul perfect. va sutinem si aveti incredere in noi.
  • trezirea 18 May, 2010 23:19 Mai nou am primit faina si ulei de la candidatul pdl in schimbul probabil retetei unui bun primar!Domnule TONI,ce mai aveti sa ne mai dati ca sa ne cumparati votul?Noi primim orice ne dati dar nu stiu ce veti primi voi de la oameni,ei sunt singuri in cabina de vot.Oameni buni primiti orice va da dar dati votul celei care merita,dna Dora Serbanescu-PNL! VOTATI DORA-PNL
  • pacaleala mare de 30 mai!!!!!!! 16 May, 2010 17:23 NU AM CERUT GRAU DAR AM PRIMIT,NU AM CERUT SA MI SE ARE GRADINA DAR MI S-A ARAT!sa fie oare mila pentru nevoiasi sau o mare momeala pentru a lua voturile noastre! Nu mai permitem sa ne cumpere nimeni! Pana acum de ce nu ne-ai arat d-nule Burcea? Nu am avut grau nici anul trecut dar nu ne-ai bagat in seama! eram niste simpli oameni pe care acum vrei sa-i manipulezi cu micul si berea de care candva radeai? Daca erai iubit ieseai de cand ai candidat prima data.Celor din jurul tau oare ce le-ai mai promis? Oameni buni nu va lasati pacaliti pe 30 mai si votati un candidat nou in persoana d-nei SERBANESCU DORA- PNL! Haideti sa schimbam ceva,lumea merge inainte,mergeti si voi la vot pentru DORA!
  • un om neutru din adamclisi 15 May, 2010 00:23 Doamna,luptati cat puteti cu disperatii astia de la pdl.Au luat chip de hiene,hal de oameni cu carte.Rusine sa le fie,o turma de betivi.
  • dorina serbanescu 13 May, 2010 02:23 Va multumesc pentru toate incurajarile din mesaje,inseamna foarte mult pentru mine!Nu este usor,simbata va incepe campania electorala si ma rog la Dumnezeu ca eu si colegii mei candidati sa fim calmi, echilibrati ,iar sustinatorii nostri de asemenea!In aceste doua saptamini sa nu se instaleze ura si dezbinarea , din contra,sa incercam sa ne cunoastem mai bine, sa ne apropiem mai mult unii fata de altii.
  • anonim 13 May, 2010 00:07 Speram ca dumneavoastra sa fiti solutia pentru noi adamclisenii
  • anonim23 10 May, 2010 22:47 dna dora te sustinem...sa dea dumnezeu sa castigati adamclisiu pe dumneavoastra va iubeste si pe marieta o ...uraste ca nu stie sa isi planga urerea i...da defapt durerea ei cea mai mare e ca nu mai are bani si vrea primar ca sa fure iar.....tiganca imputita
  • E.G. 10 May, 2010 15:32 Dintre toti candidati doamna inginer serbanescu este cel mai bun candidat ! Doamne ajuta !
  • dududud 09 May, 2010 20:43 aveti tot sprijinul nostru si suntem siguri ca veti reusi
  • om de rand 09 May, 2010 17:44 Luptati doamna Dora ! Va sunt alaturi !
  • bla bla bla 09 May, 2010 14:18 In sfarsit un candidat cu caracter la conducerea primariei d-na Dorina. Capul sus si succese multe eu te sustin cu intreg familionul. O sa ai de luptat cu viperele dar fii precauta, aratale ca nu esti ca si ei da dovada de seriozitate ca si pana acum nu apleca urechea si nu face pace cu dusmanul(esti desteapta si .... deduci ce am vrut sa spun).
  • Bodi adamclisi 08 May, 2010 23:54 Doamna Dora, va sustinem.Veti avea votul intregii mele familii si nu este chiar atat de mica la numar.Vrem o schimbare si un om serios la primaria aceasta care au tot stors-o unii si altii.Luptati.
  • SURMELIS ARGENTINA PUSA 08 May, 2010 06:29 Poți sa fi inginer ,dar daca esti usor manipulabil POLITIC,nu esti BUN PRIMAR in nici o localitate din Romania .
  • adamclisi 08 May, 2010 00:06 Bravo, foarte buna orientarea PNL pentru doamna Serbanescu Dorina.Sunt convins ca va iesi din primul tur la primaria comunei Adamclisi.Va sustin cu tot sufletul,doamna inginer.