Copiii din clasele primare vor juca rugby
Copiii din clasele primare vor juca rugby
2038
Marime text
Consilierii
judeţeni au votat în cadrul şedinţei Consiliului Judeţean Constanţa
(CJC) de ieri un proiect prin care se aloca o sumă Asociaţiei Judeţene
de Rugby Constanţa pentru susţinerea proiectului „Rugby-Tag un sport
nou pentru o generaţie nouă".
Astfel, cu ajutorul sumei de 40.000 lei, o echipă formată din foşti rugbişti va merge în comunele judeţului pentru a selecta copii din clasele I-IV care sunt apţi pentru a practica acest sport. Cea mai încântată de rezultatul pozitiv al votului dat de consilieri a fost Elena Frâncu, directoare a Direcţiei Judeţene de Tineret şi Sport Constanţa, o apropiată a administraţiei PSD. La fel de mulţumit a fost şi consilierul judeţean PDL Florian Constantin, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Rugby, care a ţinut morţiş să ia cuvântul. „Mulţumesc Consiliului Judeţean şi preşedintelui Nicuşor Constantinescu pentru spijinul pe care îl acordă sportului", a susţinut Florian Constantin. La rândul lui şi consilierul PDL este familiarizat cu administraţia PSD, de data aceasta de la conducerea municipiului Constanţa, în condiţiile în care firma pe care o deţine în parteneriat cu alţi acţionari, SC Daconex SRL, a câştigat doi ani la rând contractul de furnizare a pungilor de plastic şi a sacilor din polipropilene pentru pachetele cu alimente ale bătrânilor.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


