Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:58 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Claudiu Palaz despre referendumul de la Cernavodă „Este un abuz al CJC şi al Primăriei Cernavodă"

ro

19 Jan, 2012 00:00 1492 Marime text

cap_3.jpgPrefectura Constanţa a deschis săptămâna aceasta un nou proces prin care somează Consiliul Judeţean Constanţa şi Primăria Cernavodă cu privire la neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile

Primăria Cernavodă şi Consiliul Judeţean Constanţa în continuare nu dau curs organizării referendumului privind demiterea Marianei Mirceaprimăriţei din oraşul Cernavodă. Deşi la sfârşitul anului trecut instanţa a dat hotărâre definitivă şi irevocabilă privind organizarea referendumului, cele două instituţii publice nu au ţinut cont de această decizie, susţine prefectul Constanţei, Claudiu Palaz. Urmarea? Prefectura Constanţa a chemat în instanţă cele două autorităţi publice. Dosarul în care cele trei instituţii se judecă a fost înregistrat în această săptămână la Tribunalul Constanţa, la secţia de contencios administrativ şi fiscal. „Consiliului Local Cernavodă şi Consiliului Judeţean Constanţa nu vor să-şi desemneze reprezentanţii în cadrul comisiei de organizare a referendumului pentru demiterea primarului oraşului Cernavodă, cu toate că există o hotărâre definitivă şi irevocabilă care îi obligă să facă aceasta", a precizat prefectul Constanţei, Claudiu Palaz. Iar referendumul nu se poate desfăşura fără delegaţii celor două instituţii. „Este un abuz faptul că nu vor să-şi desemneze oamenii", a punctat Claudiu Palaz, care speră ca prin noul proces să determine cele două instituţii să respecte hotărârea judecătorească irevocabilă şi definitivă privind organizarea referendumului pentru demiterea primarului oraşului Cernavodă. „Mai mult de atât nu pot să fac, decât ceea ce este legal", a subliniat reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Hotărârea definitivă şi irevocabilă a fost contestată


Oana Sârbu, avocatul desemnat de Primăria Cernavodă, susţine că hotărârea definitivă şi irevocabilă deţinută de Prefectura Constanţa a fost contestată la Curtea de Apel, urmând ca în luna februarie Curtea de Apel Constanţa să dea o soluţionare. „Mai întâi să vedem soluţia Curţii de Apel dată în urma contestaţiei în anulare a deciziei definitive şi irevocabile şi apoi vom discuta pe marginea noului proces deschis de Prefectura Constanţa", a precizat av. Oana Sârbu, care a adăugat că la ora actuală nu se poate vorbi de organizarea unui referendum, ci doar de intenţia constituirii unei comisii pentru a cărei formare lipseşte dispoziţia de prefect.

Au fost strânse peste 4.200 de semnături pentru demiterea Marianei Mircea


prefect_-_Mariana_Mircea_003.jpg
Amintim că în anul 2009 un grup de cetăţeni din oraşul Cernavodă au pus la cale organizarea unui referendum pentru demiterea primarului, solicitând acceptul Prefecturii Constanţa. Iniţiatorii referendumului de la Cernavodă au depus la Prefectură, pe 21 mai 2009, peste 4.200 de semnături pentru convocarea procedurii de demitere a primăriţei. Interesant este că numărul de semnături împotriva Marianei Mircea este sensibil egal cu numărul voturilor în baza cărora ea a fost aleasă primar, mai precis... 5.510.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii