Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:08 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cinci firme pentru extinderea canalizarii in Cumpana

ro

12 Sep, 2009 02:51 1777 Marime text

La sediul Primăriei Cumpăna a avut loc, ieri, deschiderea ofertelor în cadrul licitaţiei pentru extinderea canalizării în comună.

Este vorba, mai exact, despre atribuirea contractului privind „Proiectarea şi execuţia extinderii reţelei de canalizare, reabilitarea conductei de refulare până la staţia de epurare Constanţa-Sud şi rezolvarea problemelor legate de apele uzate în comuna Cumpăna". Comisia de evaluare a fost constituită din nouă membri, şase din cadrul primăriei şi trei cooptaţi. De asemenea, la procedură a fost prezent şi un observator din partea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice.

La licitaţie au participat cinci ofertanţi. Este vorba despre SC Energomont SRL, SC Alex Building SRL, SC TMUCB SA, SC Electrica Serv SA şi SC Almacons SRL. Ofertele au fost deschise în ordinea în care au fost depuse. Prima ofertă analizată a fost cea a SC Energomont SRL, care s-a prezentat în asociere cu SC Hidroproiect SRL şi SC Ifco SA. Societatea a ofertat un preţ de 9.214.037,39 lei, adică 2.186.633,77 euro şi o durată de execuţie de nouă luni.

Cea de-a doua ofertă analizată a fost cea a SC Alex Building SRL, lider de asociere în parteneriatul cu SC Euroest Operation SRL şi cu SC All Plan Proiect SRL Constanţa. Oferta financiară a firmei a fost de 8.283.591,51 lei, adică de 1.965.824,55 euro. Durata de execuţie a fost, de asemenea, de nouă luni.

A treia ofertă analizată a fost cea a TMUCB SA, care s-a prezentat cu doi subcontractanţi: SC Apac SRL şi SC Master SA. Societatea s-a oferit să execute canalizarea pentru 8.941.165,65 lei, adică 2.121.172,34 euro, oferind o durată de execuţie de opt luni.

Oferta Electrica Serv a fost cea de-a patra deschisă. Societatea bucureşteană s-a prezentat la licitaţie cu şase subcontractanţi: SC Aly Trust Construct SRL, SC Plus Confort SRL, SC Santedil Proiect SRL, SC Elmet Construct SRL, SC Hidro-mit Construct SRL şi SC Sabatiny Impex SRL. Firma a ofertat un preţ de 11.590.314,69 lei, adică 2.750.561,17 euro. Durata de execuţie oferită a fost de patru luni.

Cea de-a cincea ofertă deschisă a fost cea a SC Almacons SRL, care s-a prezentat cu doi subcontractanţi: SC Aqua Plan SRL şi SC Master SA. Oferta firmei a fost de 6.999.985,91 lei, adică 1.660.653,33 euro. Durata de execuţie propusă de Almacons a fost de 14 luni. Comisia va delibera şi va stabili în perioada următoare firma câştigătoare.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii