Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:02 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Christian Gigi Chiru, candidat la primărie din partea ALDE şi preşedinte la municipiu

ro

12 Apr, 2016 00:00 3831 Marime text
Senatorul Christian Gigi Chiru a acceptat invitaţia preşedintelui ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, de a candida pentru primăria Constanţa din partea ALDE. Chiru urmează să demisioneze mâine din PNL şi să se înscrie în ALDE, unde va deţine şi funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale a liberalilor şi democraţilor. Informaţia a fost confirmată de preşedintele ALDE Constanţa, senatorul Mircea Banias, care a precizat că senatorul Chiru vine în bătălia pentru primărie şi cu echipa sa. Contactat telefonic, Christian Gigi Chiru a precizat că vor urma şi declaraţii oficiale în următoarele zile.
 
Senatorul Christian Gigi Chiru, copreședintele PNL Constanța, a decis să se suspende din funcţiile deţinute în partid ca urmare a unor probleme în justiţie, pentru a nu altera imaginea partidului.
 
Chiru a mai candidat la Primăria Constanţa în 2012, iar decizia de a părăsi PNL are legătură cu dorinţa senatorului de a continua proiectul început în 2012, acela de a deveni primar al municipiului Constanţa. Cum acest lucru nu i-a fost permis în cadrul PNL, cu toate că sondajul efectuat în cadrul formaţiunii liberale îl indicau drept cel mai bine cotat candidat, Chiru a decis să părăsească formaţiunea liberală.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii