Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:52 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ședință tensionată BPJ al PSD Constanța se întrunește în această seară. LIVE TEXT

ro

15 Oct, 2020 17:13 4534 Marime text


După nenumărate zvonistici, în sfârșit, social democrații au decis când va avea loc ședința în care se vor stabili listele pentru alegerile parlamentare.

Biroul permanent județean al PSD Constanța se întrunește astăzi, 15 octombrie 2020, de la ora 18.30.

Inițial, ședința fusese planificată pentru data de mâine, însă a avut loc o schimbare de ultim moment.

UPDATE 18.30:

Se anunță o ședință tensionată a Biroului permanent al PSD Constanța, în această seară.

La acest moment, printre cei sosiți deja la sediu se află și o parte din primarii din județ, printre care Mariana Gâju.

De asemenea, au sosit Decebal Făgădău, senatorul Tit Liviu Brăiloiu, dar și deputatul George Vișan.

Președintele Felix Stroe este în sediu, împreună cu secretarul executiv, Lucian Lungoci.

Totodată, și Horia Marius Țuțuianu a sosit la ședință.

UPDATE 19.00:

La sediul cabinetelor parlamentare s-au strâns aproximativ 50 de susținători ai primarului Decebal Făgădău și ai deputatului George Vișan.

UPDATE 19.30:

Membrii PSD Constanța au plecat spre sediul unde urmează să se țină ședința Biroului permanent județean a partidului.

UPDATE 19.45:

Susținătorii lui Decebal Făgădău au declarat că doresc ca acesta să fie pus pe un loc eligibil pe listele pentru alegerile parlamentare.

Aceștia spun că Decebal Făgădău „a adus bun simț în ceea ce se numește PSD Constanța“.

De asemenea, unii dintre ei au precizat că sunt mulți membri de partid care au demisiile pregătite, în cazul în care Făgădău nu va fi pus pe un loc eligibil pe listele pentru alegerile parlamentare.

UPDATE 20.20:

La fața locului au ajuns un echipaj al Poliției și unul al Jandarmeriei.

Oamenii legii verifică dacă sunt respectate măsurile de distanțare socială, cele privind purtarea măștii astfel încât să acopere nasul și gura, precum și celelalte măsuri în vigoare pentru prevenirea răspândirii Covid-19, având în vedere că la întrunire sunt peste 50 de persoane.

În aceste momente, polițiștii și jandarmii îi legitimează pe cei prezenți și verifică dacă se respectă inclusiv măsurile de distanțare socială, dar și cele privind purtarea măștii de protecție astfel încât să acopere nasul și gura.

Oamenii sunt afară, în fața sediului PSD.

Polițiștii le explică celor prezență că, potrivit legislației în vigoare, sunt interzise adunările publice.

În replică, oamenii spun că s-au adunat spontan.

UPDATE 21.10:

Felix Stroe, președintele PSD Constanța, a făcut următoarele declarații:

Ședința de astăzi a avut ieri ca preambul o întâlnire cu toți primarii social-democrați.

În urma discuțiilor, s-au decis următoarele liste.

Pentru Senat:

1. Stroe Felix
2. Brăiloiu Liviu
3.Georgescu Dan – primar Limanu
4. Micu Ștefan
5. Gâju Mariana
6. Manta Gheorghe
7. Iacobici Gabriela

Sunt oameni reprezentativi, care vor face campanie. Este normal ca această listă să fie și un instrument prin care să atragem voturile celor cărora ne adresăm.

  1. Țuțuianu Horia
  2. Dumitrache Cristina
  3. Făgădău Decebal
  4. Lungoci Lucian
  5. Vișan George
  6. Radu Babuș
  7. Tănase Nicolae (președintele PSD Mangalia)
  8. Cojoc Marioara (președintele OFSD Constanța Municipiu)
  9. Soare Mihai
  10. Vlădescu Luminița
  11. Gârea Silviu
  12. Adriana Gheorghe
  13. Chelaru Florin

În urma prezentării listelor, deputatul George Vișan, locul 5 neeligibil pe actuala listă pentru parlamentare, a declarat că nu se aștepta la un astfel de rezultat al discuțiilor din această seară, după patru ani de muncă.







Citește și:
Se poartă discuții în teritoriu. PSD Constanța își stabilește candidații la parlamentare până la sfârșitul săptămânii
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii