Mihaela Borcea și Sorin Rap, petrecere de nuntă rafinată. Valsul mirilor, moment spectaculos al serii! (GALERIE FOTO)
Mihaela Borcea și Sorin Rap, petrecere de nuntă rafinată. Valsul mirilor, moment spectaculos al serii! (GALERIE


După ce și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu, într-un cadru intim și feriți de ochii presei, Mihaela Borcea și Sorin Rap au sărbătorit mariajul printr-o petrecere rafinată, organizată la Toya Concept Events din Pădurea Cernica.
Potrivit unui comunicat de presă creat și trimis de YOLO Media, evenimentul a avut loc în prezența a peste 250 de invitați, printre care s-au numărat membri ai familiei, prieteni apropiați atât din țară cât și din străinătate, dar și numeroase personalități din lumea mondenă.
Salonul Hulala, parte a complexului Toya Concept Events, a fost gazda acestui eveniment oferind oferit un decor spectaculos, cu ferestre ample ce permit pătrunderea luminii naturale și o terasă aerisită cu vedere spre grădină, creând o atmosferă romantică și relaxantă.
De toate detaliile s-a ocupat proprietarul locației Eduard Achim și echipa de organizare formată din Elena Dan și Roxana Solzaru, conform sursei citate,

Nașii cuplului au fost prietenii apropiați Nelu și Simona Vrânceanu, iar domnișori de onoare au fost Teodora și Tudor Vrânceanu. De la eveniment nu au lipsit copiii Mihaelei din relația cu Cristi Borcea, fiicele lui Sorin, Beatrice și Patricia împreună cu prietenii lor, dar și numeroase alte persoane dragi celor doi.
Printre invitați s-au numărat și personalități cunoscute publicului larg precum Cristi Borcea și Valentina Pelinel, Cristi Sîrbu, Doina Melinte, Octav Cobzăreanu, Leonard Doroftei, Mihai Albu sau Romanița Iovan.

„Am devenit soț și soție în fața lui Dumnezeu în urmă cu puțin timp. Ne-am dorit ca acest moment să fie unul intim și special, la care să participe doar familia și prietenii apropiați. Această nouă etapă vine după 10 ani de relație, în care atât eu, cât și Sorin am învățat că iubirea nu este un sentiment care vine și pleacă, ci o alegere zilnică. Uneori te ține sus, alteori te provoacă să crești. Nu e mereu ușoară, dar este profundă și reală atunci când este construită pe încredere și respect”, a declarat Mihaela Borcea.
“Pe nașii noștri i-am cunoscut prin intermediul altor prieteni cărora le suntem recunoscători, acest lucru întâmplându-se acum câțiva ani. De atunci am devenit de nedespărțit, împărtășind cu ei multe momente magice și cele mai frumoase petreceri organizate la complexul hotelier Havana din Târgu Ocna, deținut chiar de către ei. Nașa este o femeie ambițioasă, hotărâtă, generoasă și sensibilă la nevoile tuturor, iar Nelu Vrânceanu este unul dintre cei mai cunoscuți oameni de afaceri din România. Eu îi mai spun <Nașu Înțeleptu>, pentru că ne oferă povețe și sfaturi părintești ori de câte ori a fost nevoie. Totodată ei sunt și sufletul petrecerilor de acolo la Havana Hotel&Restaurant, localul unde ne petrecem de regulă toate sărbătorile și multe alte momente speciale din an”, mai spune Mihaela Borcea.
Atmosfera la petrecerea de nuntă a fost întreținută de Firida Band, o trupă foarte cunoscută din regiunea Moldovei, care are colaborări cu mulți artiști consacrați și care a încântat invitații abordând toate genurile muzicale. Anca Bostan s-a ocupat de decorul de la cununia religioasă, iar Adina Piele de la Warivo Events s-a ocupat de amenajarea spațiului de la petrecerea de nuntă. Responsabili de materialele foto și video au fost cei de la Raw Studio.

Meniul a inclus specialități tradiționale românești precum berbecuț la protap, preparat de George Proțap, un cunoscut maestru în această artă, dar și o sesiune de Live Cooking în aer liber, realizată de Master Chef Florin Bălan, finul și prietenul mirilor. Meniul oferit invitaților a fost diversificat, cu preparate atât din bucătăria occidentală și mediteraneană, dar și cu optiuni vegetariene și vegane pentru a satisface gusturile tuturor invitaților.
„Ne-am dorit ca petrecerea de nuntă să aibă loc vara si am organizat și acest eveniment special împreună cu nașa și cu prietena mea bună Manuela, cu care m-am sfătuit zilnic pentru organizarea impecabilă a acestui eveniment special. Am ales o locație superbă – Toya Concept Events din Pădurea Cernica – unde, într-un decor de vis, am celebrat povestea noastră de iubire alături de oamenii dragi nouă. A fost o petrecere frumoasă, rafinată și discretă – având la bază valorile care ne reprezintă pe amândoi”, a completat Mihaela.
Seara a inclus și momente spectaculoase, precum valsul mirilor într-un joc de lumini din lasere și baloane care se spărgeau și se transformau în fum. Coloana sonoră a acestui moment special a fost piesa românească “Te voi iubi”. A urmat și un al doilea dans al Mihaelei și al lui Sorin, de această dată pe piesa “Este nunta noastră”, noul single al trupei Firida.

Prezentarea tortului uriaș de șase etaje s-a făcut în grădină, într-un decor de poveste, cu artificii rotative, moment în care toți invitații le-au cântat mirilor “La Mulți Ani”. A urmat apoi un spectaculos foc de articii, ce a durat 15 minute.
Evenimentul a reflectat perfect personalitatea Mihaelei Borcea și a lui Sorin Rap și a marcat, cu stil și emoție, o nouă etapă în viața lor de cuplu, se arată în comunicatul citat.“Tortul a fost o creație a Cofetăriei Macaroons. Mi-am dorit un tort alb, uriaș, care a fost accesorizat cu flori supradimensionate. A fost un tort unicat în România, nu doar ca design dar și ca reteță. A fost o petrecere superbă și mă bucur că toți invitatii s-au simțit foarte bine și că am celebrat împreună povestea de iubire dintre mine și Sorin”, a mai spus Mihaela Borcea.
Citește și:
Când se căsătorește Kira Hagi cu Thomas Ferfelis. Loredana Groza, nașă!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp