Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:56 10 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Frumoasa din Constanţa face carieră în Anglia Fosta gimnastă Loredana Erimia a absolvit facultatea pe stadionul „Wembley” (galerie foto)

ro

26 Jul, 2014 00:00 3613 Marime text
Fosta sportivă constănţeană Claudia Loredana Erimia (campioană europeană la gimnastică aerobică) are succes şi în viaţa particulară, nu numai în sport. Retrasă din gimnastică acum patru ani, frumoasa domnişoară, care va împlini 22 de ani pe 17 august, s-a dedicat domeniului industriei hoteliere. A debutat în branşă în România, iar de un an se află în Anglia, unde şi-a definitivat studiile. Festivitatea de absolvire a facultăţii a avut loc pe celebrul stadion „Wembley“ din Londra.

Loredana a studiat timp de doi ani Management hotelier la Braşov, la American Hotel Academy, iar ulterior, în 2013, s-a transferat în Anglia, la University of West London, unde a urmat „International Hotel Management“, anii din România echivalându-se. În paralel, a lucrat (şi lucrează încă) la un hotel din Victoria, The Rubens at the Palace, ca recepţioneră (după ce şi în ţară activase în acest post, la Poiana Braşov, la un hotel de patru stele, timp de un an). Totul îi merge din plin tinerei la Londra, unde îi place la nebunie ce face. A încheiat facultatea cu succes şi a aplicat pentru un masterat tot în domeniul hotelier. Loredana este fericită şi se simte ca acasă în capitala Angliei, urmând a se stabili acolo.

„Felicitări, fată frumoasă şi deşteaptă!“



„La The Rubens at the Palace lucrez din martie. Masteratul la care am aplicat se numeşte Management in luxury hotels (specializat pe hoteluri de lux, de la cinci stele în sus), iar acum aştept răspuns“, a declarat Loredana Eremia. Festivitatea de absolvire a facultăţii s-a desfăşurat într-un loc special, stadionul „Wembley“ din Londra. „Având în vedere numărul mare al absolvenţilor şi al oaspeţilor, era necesar un spaţiu mare. Numai la turism erau vreo 300 de absolvenţi. Astfel că drept gazdă a fost ales celebrul stadion. În timpul festivităţilor, am stat în tribune şi în event room“, a mai spus tânăra, al cărei succes le dă, zi de zi, motive de mândrie părinţilor şi celor apropiaţi. „Felicitări, fată frumoasă şi deşteaptă! Eşti o minunăţie de copil, care îi faci pe părinţi tot mai mândri în fiecare zi. Este atâta nevoie de oameni ca tine! Te pup cu tot dragul!“, a fost mesajul Andreei Baican. „Fiecare sfârşit e un nou început. Suntem atât de mândri de tine!“, a spus şi tatăl fostei campioane europene, Iulius Erimia. „Felicitări pentru absolvire!“, a punctat Petronela Rodica Belteu. „Felicitări, Lory! Mult succes pe mai departe! Te pupăm toţi patru“, a transmis şi Sanda Şerban. Alte mesaje au fost: „Felicitări! Mult succes şi multe realizări îţi dorim!“ (Violeta Şerban), „Felicitări!“ (Kira Frangu), „Felicitări şi mult succes pe mai departe“ (Valentin Stoica), „Felicitări, frumoasa mea! Să fii fericită şi iubită! Pentru că deşteaptă ne-ai demonstrat că eşti. Pupici!“ (Lidia Tselenti), „Felicitări! Toate cele bune!“ (Rholedin Poyugao), „Să fii sănătoasă şi să-ţi bucuri părinţii şi în viitor!“ (Ferdinant Răileanu).  

Iubitul ei are dublă cetăţenie



La festivitatea de absolvire, frumoasei constănţence i-au fost alături prietenul acesteia, Michael Viveiros Vieira, dar şi mama sa, Mihaela Erimia. Aceasta a avut un motiv dublu de bucurie. Evenimentul deosebit din viaţa fiicei ei a venit cu doar două zile înainte de ziua ei de naştere, mama împlinind astăzi o frumoasă vârstă. Şarmantul Michael are dublă cetăţenie, engleză şi portugheză, fiind născut în Anglia din părinţi portughezi. Cei doi tineri lucrează la The Rubens at the Palace, unde s-au şi cunoscut. Michael, absolventul unei facultăţi de turism, are 26 de ani şi activează la hotel în sectorul champagne bar.

A vizitat-o şi Ana-Maria Sebe



Loredana Erimia trăieşte clipe magice în Anglia. Ce i se întâmplă e ca un vis frumos, din care nu ar vrea să se trezească niciodată. „Este foarte, foarte frumos aici. Îmi place enorm. Sunt alte posibilităţi. Iubesc şi România, dar probabil că o să mai vin acasă doar în vacanţă. Vreau să mă stabilesc definitiv în Anglia. Sper să fie totul OK“, a arătat tânăra, care s-a aflat ultima dată în România la începutul lunii trecute, pentru un weekend. Pe 3 august însă va veni din nou în ţară, pentru a-şi petrece un concediu de două săptămâni. De curând, fosta gimnastă a fost vizitată în Anglia de o bună prietenă din Constanţa, de asemenea campioană europeană (la tenis de masă), Ana-Maria Sebe.

Ti-a placut articolul?

Comentarii