Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:38 15 07 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zi decisivă pentru sute de jandarmi din Constanța! Toate atenția, îndreptată către Curtea de Apel

ro

18 May, 2020 00:00 10206 Marime text

Judectorii Secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal din Curtea de Apel Constanța sunt așteptați azi să se pronunțe în dosarul în care aproximativ 580 de jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa „Mihail Kogălniceanu“ au chemat în instanță Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, dar și Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa „Mihail Kogălniceanu“.
 

Solicitările

 
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanții au solicitat instanței, conform rolii.ro, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să dispună obligarea pârâților (Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa „Mihail Kogălniceanu“) la: a) calcularea și acordarea soldei de funcție începând cu data de 01.02.2017 prin raportare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, suma de 1450 lei stabilit prin HG nr. 1/2017, fără alte sporuri și adausuri, b) calcularea și acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu prin raportare la solda de funcție stabilită de 1450 lei, sumă ce urmează a fi actualizată cu rata inflației și dobânda legală aferentă drepturilor bănești, începând cu data scadenței și până la data plății efective, c) calcularea și acordarea soldei de funcție începând cu data de 01.01 .2018 și pentru viitor prin raportare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, suma de 1900 lei stabilit prin HG nr. 846/2017, fără alte sporuri și adausuri, respectiv calcularea și acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu prin raportare la solda de funcție stabilită de 1900 lei, sumă ce urmează a fi actualizată cu rata inflației și dobânda legală aferentă drepturilor bănești, începând cu data scadenței și până la data plății efective și d) obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
 
Pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, legal citat a  formulat întâmpinare prin care a invocat pe cale de excepție, netimbrarea acțiunii, lipsa calității procesuale pasive a acestei instituții și inadmisibilitatea acțiunii în raport de neîndeplinirea procedurii prealabile conform art. 7 alin.1 din lg. 554/2004. De asemenea, pe fondul cauzei, Inspectoratul General al Jandarmeriei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
 
De asemenea, pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond, respingerea acțiunii ca nefondată.
 
Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Jandarmeriei Române au învederat faptul că nu au calitatea de angajator al reclamanților, aceștia desfășurându-și activitatea în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, unitate cu personalitate juridică. Prin urmare, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (4) din Legea nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, cu modificările și completările ulterioare, inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța are calitatea de ordonator de credite, iar unitatea în cauză are personalitate juridică, pe cale de consecință fiind titulară de drepturi și obligații, putând sta în instanță în nume propriu.
 
Au mai arătat că având în vedere că O.U.G. nr. 99/2016 a fost adoptată și pentru reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice începând cu 1 ianuarie 2017, respectiv pentru perioada 1 ianuarie-28 februarie, rezultă că, din punct de vedere temporal, legiuitorul a stabilit ca politicile salariale să aibă o activitate limitată în timp, stabilind în mod expres menținerea impactului financiar pentru măsurile de salarizare la un nivel cunoscut și sustenabil.
 
IJJ Constanța a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca nefondată. Inspectoratul a arătat că „începând 01.01.2010, prin Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, au fost adoptate principiile unui nou sistem de salarizare, stabilindu-se caracterul unitar al acestui sistem, transformarea salariilor, a soldelor sau a indemnizațiilor lunare de încadrare în principalul element al câștigului salarial“, conform rolii.ro
 
De menționat că prezentul dosar a fost soluționat în primă instanță de Tribunalul Constanța, prin respingerea acțiunii.
 
Citește și:
  
Sute de polițiști din Constanța, la judecată cu IGPR. Care sunt revendicările. S-a stabilit primul termen în apel

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii