VIDEO Percheziții în județul Constanța! Furt de motorină de la bordul navelor care tranzitau fluviul Dunărea
VIDEO: Percheziții în județul Constanța! Furt de motorină de la bordul navelor care tranzitau fluviul Dunărea
106
Marime text
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 6 noiembrie, polițiștii Serviciului Siguranță Transporturi, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Hârșova și al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova, au pus în executare 12 mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de contrabandă, furt și tăinuire.Potrivit IPJ Constanța, din cercetările efectuate de către polițiști a reieșit faptul că, în perioada iunie – noiembrie 2026, mai multe persoane din comunele Ghindărești și Topalu (localități limitrofe fluviului Dunărea) ar fi achiziționat ilegal motorină subvenționată, care ar fi fost sustrasă din gestiune de către personalul navigant al navelor care tranzitau fluviul Dunărea.
PRECIZĂRI:În urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, peste 3.760 de litri de combustibil, două pompe de transfer, un tractor neînmatriculat, două ambarcațiuni, două motoare de barcă, 114 plase de pescuit în lungime totală de peste 8.200 de metri. Totodată, au fost indisponibilizate un cartuș cu alice, un articol pirotehnic din categoria F2, 5 telefoane mobile și suma de 250 de euro.
Totodată, persoanele în cauză sunt cercetate și pentru săvârșirea mai multor fapte de braconaj piscicol, în urma descinderilor fiind descoperite și ridicate zeci de unelte de pescuit și un aparat artizanal destinat pescuitului electric, deținute fără drept.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Siguranță Transporturi Constanța, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova, în vederea documentării întregii activități infracționale și luării măsurilor legale - conform IPJ Constanța
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


