Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:09 26 05 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Victorie în instanță pentru o șoferiță prinsă conducând pe contrasens pe autostrada A4, Constanța - Ovidiu

ro

18 Apr, 2022 00:00 4856 Marime text
 
  • În motivarea deciziei, instanța reține, printre altele, că fapta comisă prezintă o gravitate redusă și că șoferița a circulat pe contrasens, însă pe banda de urgenţă cu semnalele luminoase de avarie pornite.
  • Mai mult, Judecătoria Constanța reține în favoarea șoferiței că distanţa parcursă conducând pe sens opus a fost una relativ mică (aprox. 500 metri).
 
 
Șoferiță iertată în instanță după ce a fost prinsă conducând pe contrasens pe autostrada A4, Constanța – Ovidiu! La jumătatea lunii iulie 2021, pe autostrada A4, Constanța – Ovidiu, femeia a fost depistată circulând pe contrasens, aproape de Agigea. Pentru fapta sa, conducătoarea auto a fost amendată cu aproximativ 900 de lei, însă ea a reușit, în instanță, să scapă de sancțiune.
 
Nemulțumită, șoferița a contestat amenda contravenţională, la Judecătoria Constanța.
 
Recent, Judecătoria a admis în parte plângerea contravenţională formulată de conducătoarea auto în contradictoriu cu Inspectoratul General al Poliției Române - Brigada Autostrăzi.
 
Pe cale de consecință, instanța a înlocuit sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 870 lei aplicată petentei prin procesul-verbal cu avertisment.
 
„Exonerează de la plata amenzii contravenţionale în cuantum de 870 lei“, se mai arată în minuta judecătorilor.
 
În motivarea deciziei, instanța reține, printre altele, că fapta comisă prezintă o gravitate redusă și că șoferița a circulat pe contrasens, însă pe banda de urgenţă cu semnalele luminoase de avarie pornite.
 
Mai mult, Judecătoria Constanța reține în favoarea șoferiței că distanţa parcursă conducând pe sens opus a fost una relativ mică (aprox. 500 metri).
 

Pentru aceste considerente, Judecătoria Constanța a admis plângerea contravenţională şi a dispus înlocuirea amenzii contravenţionale aplicate prin procesul-verbal contestat cu sancţiunea avertismentului, exonerând-o pe șoferiță de la plata amenzii contravenţionale.
 
Totuși, instanța i-a atras atenţia șoferiței  asupra pericolului social al faptei săvârşite.
 
Nemulțumiți, oficialii Inspectoratului General al Poliției Române - Brigada Autostrăzi au contestat decizia Judecătoriei Constanța la Tribunalul Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Magistrații îi dau voie să conducă șoferului trimis în judecată pentru cel mai grav accident din istoria Autostrăzii Soarelui, București - Constanța
 
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii