Unul dintre asistenții din dosarul mitei la morgă a cerut arest la domiciliu. Curtea de Apel Constanța a amânat cauza!
Unul dintre asistenții din dosarul mitei la morgă a cerut arest la domiciliu. Curtea de Apel Constanța a amânat
10 Oct, 2024 12:03
ZIUA de Constanta
564
Marime text
Unul dintre asistenții cercetați în dosarul mitei de la morga din Constanța a cerut o pedeapsă mai blândă, însă judecătorii de la Tribunalul Constanța nu i-au dat curs. Alexiu Emil a cerut arest la domiciliu, însă cererea i-a fost respinsă luni, 7 octombrie 2024, de către magistrați.
Dosarul în cauză are indicativul 4798/118/2024/a6. Mai jos redăm soluția dată de instanță:
Solutia pe scurt: În baza art. 348 C.proc.pen. rap. la art. 207 C.proc.pen. Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luate faţă de inculpatul ALEXIU EMIL, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 289 alin. 1 cu aplic. art. 35 C.pen. și art. 41 C.pen. Menţine măsura arestării preventive luate faţă de inculpatul ALEXIU EMIL, urmând ca aceasta să fie verificată din nou cel târziu la data de 05.11.2024. Respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului, prin apărător, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Se comunică inculpatului şi administraţiei locului de deţinere. Cu drept de contestaţie în 48 ore de la comunicare. Pronunţată azi, 07.10.2024, prin punerea la dispoziţie a soluţiei prin mijlocirea grefei instanţei.
Alexiu Emil a contestat decizia instanței în termenul legal, drept urmare, Curtea de Apel a fost abilitată să soluționeze acest dosar pe data de 09.10.2024, însă Judecătorul Valentina Boboc a formulat declarație de abținere, care, în cele din urmă, a fost aprobată. Astfel, Curtea de Apel a amânat cauza pe data de 15.10.2024.
Alături de Emil Alexiu sunt cercetați, în același dosar și Silvian Cristea , respectiv Cristian Ochiuleț, cei din urmă aflându-se sub control judiciar.
Cei trei asistenți au fost vizați de perchezițiile din data de 27 mai 2024, când procurorii au descins la domiciliile acestora, la prosectura Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Apostol Andrei Constanţa şi la Morga Cimitirului Central Constanța – punct de lucru pentru autopsii medico-legale, de unde au fost ridicate diferite sume de bani. Potrivit probatoriului, aceștia sunt suspectați de luare de mită pentru manipularea cadavrelor, respectiv îmbălsămare, toaletare, îmbrăcare şi predare către aparţinători a corpurilor persoanelor decedate în spital.
Potrivit rechizitoriului întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, anchetatorii au reținut că „fapta inculpatului Alexiu Emil care, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu în cadrul Serviciul de Medicină Legală, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență "Sfântul Apostol Andrei, a primit câte 400 lei, de la investigatorul sub acoperire, în zilele de 15 mai 2024 și 16 mai 2024, pentru îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită în formă continuată (2 acte materiale) prevăzută de art. 289 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 35 C.pen. și art. 41 C.pen.
Fapta inculpatului Silvian Cristea, care, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu în cadrul Serviciul de Anatomie Patologica – Compartimentul Prosecură (morga), aparținând Spitalului Clinic Județean de Urgență "Sfântul Apostol Andrei" Constanta, a primit câte 200 RON de la investigatorul sub acoperire, în zilele de 10 aprilie 2024, 12 aprilie 2024, 23 aprilie 2024 și 8 mai 2024, pentru îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită în formă continuată (4 acte materiale) prevăzută de art. 289 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 35 C.pen.
Fapta inculpatului Cristian Ochiuleț, care, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu în cadrul Serviciul de Medicină Legală, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență "Sfântul Apostol Andrei, primit câte 500 RON de la investigatorul sub acoperire, în zilele de 20 mai 2024 și 21 mai 2024, pentru îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită în formă continuată (2 acte materiale) prevăzută de art. 289 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 35 C.pen.
Cei trei inculpați aveau la data săvârșirii faptelor calitatea de asistenți medicali în cadrul Serviciului de Medicină Legală Constanța, respectiv Serviciul de Anatomie Patologică din cadrul SCJU Constanța, fiind așadar funcțIari publici în sensul art.175 alin.1 lit.b teza a II-a C.pen.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii a constat în acte primire, repetate, a unor sume de bani, de la investigatorul sub acoperire.
Sumele de bani au fost primite de inculpați, în mod direct, pentru sine, în legătură îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle lor de serviciu și erau totodată necuvenite acestora.
Urmarea imediată a constat a constat într-o stare de pericol pentru relațiile sociale legate de activitatea autorităților statului român, a căror existență este incompatibilă cu actele de corupție comise de reprezentanții ei.
Legătura de cauzalitate rezultă din chiar materialitatea faptei.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acțIat cu intenție directă, în sensul că a prevăzut rezultatul socialmente periculos al faptelor sale și a urmărit producerea acestuia”.
Conform datelor privind persoana inculpaților - „Emil Alexiu nu este la primul conflict cu legea penală, săvârșind infracțiunea de care este acuzat în stare de recidivă postexecutorie”.
În decembrie 2018, Curtea de Apel Constanţa a decis condamnarea definitivă a lui Emil Alexiu, asistent în cadrul Serviciului de Medicină Legală Constanţa, detaşat ulterior la Serviciul de Anatomie Patologică al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei“ Constanţa. Alexiu a fost condamnat la trei ani de închisoare, cu suspendare, pentru luare de mită. Decizia judecătorilor a fost definitivă.
Anchetatorii au stabilit că inculpații Silvian Cristea și Cristian Ochiuleț sunt la primul conflict cu legea penală, nefiind cunoscuți cu antecedente. În cursul urmăririi penale, ambii s-au prealat de dreptul la tăcere.
În secțiunea Documente poate fi parcurs în integralitate rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Unul dintre asistenții din dosarul mitei la morgă a cerut arest la domiciliu. Cum s-a pronunțat Tribunalul Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii