Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:39 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Emil Alexiu, fost asistent în Serviciul de Medicină Legală Constanţa, condamnat definitiv pentru luare de mită

ro

14 Dec, 2018 11:27 4092 Marime text
Curtea de Apel Constanţa a decis azi condamnarea definitivă a lui Emil Alexiu, fost asistent în cadrul Serviciului de Medicină Legală Constanţa, detaşat ulterior la Serviciul de Anatomie Patologică al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei“ Constanţa. Alexiu a fost condamnat la trei ani de închisoare, cu suspendare, pentru luare de mită. Decizia judecătorilor este definitivă.
  
Reamintim că, potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, bărbatul a fost cercetat pentru mai multe infracţiuni, şi anume: „Tentativă la înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 32 din C.P., raportat la art. 244, alin. (1) şi (2) din C.P., constând în aceea cu efectuarea necropsiei, i-a solicitat unei femei (fără a obţine) suma de 1.000 de lei, susţinând în mod mincinos că aceasta reprezintă contravaloarea lucrării de necropsie efectuate unei defuncte, cu toate că valoarea expertizei este suportată, conform legii, din fondurile speciale ale Ministerului Afacerilor Interne; înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 244, alin. (1) şi (2) din C.P., constând în aceea că, la data de 29.11.2016, atribuindu-şi calitatea mincinoasă de organ responsabil cu efectuarea necropsiei, a solicitat şi a obţinut de la un bărbat suma de 1.200 de lei, susţinând în mod mincinos că aceasta reprezintă contravaloarea lucrării de necropsie efectuate unui defunct, cu toate că valoarea expertizei este suportată, conform legii, din fondurile speciale ale Ministerului Afacerilor Interne, înşelăciune, prev. şi ped. de art. 244, alin. (1) şi (2) din C.P., constând în aceea că, la data de 30.09.2016, atribuindu-şi calitatea mincinoasă de organ responsabil cu efectuarea necropsiei, a solicitat şi a obţinut de la un bărbat suma de 500 de lei, susţinând în mod mincinos că aceasta reprezintă contravaloarea lucrării de necropsie efectuate unui defunct, cu toate că valoarea expertizei este suportată, conform legii, din fondurile speciale ale Ministerului Afacerilor Interne“.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii