Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:59 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ultraj Jandarm lovit intenţionat cu maşina. Judecătorii au dictat opt ani de închisoare

ro

20 Dec, 2018 00:00 1095 Marime text
Curtea de Apel Constanţa a dispus ieri condamnarea definitivă a unui bărbat din Tulcea la opt ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, în varianta normativă ultraj prin tentativă de omor. Decizia Curţii de Apel Constanţa este definitivă.
 
Inculpatul a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, în varianta normativă ultraj prin tentativă de omor. În actul de sesizare a instanţei se arată că, aproape de finalul lunii mai 2017, în timpul unui filtru rutier, inculpatul ar fi lovit intenţionat cu automobilul în care se afla un jandarm, tot din Tulcea, aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, victima suferind multiple răni.
 
În luna aprilie, Tribunalul Tulcea a dispus condamnarea inculpatului la opt ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, în varianta normativă ultraj prin tentativă de omor. Instanţa a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă şi a dispus obligat inculpatul la plata sumei de 9.108,56 de lei reprezentând daune materiale şi la plata sumei de 100.000 de lei reprezentând daune morale către partea civilă.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii