Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:14 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trei date pentru posibila anulare a Regulamentului Peninsulei Constanța!

ro

01 Jul, 2022 00:00 1602 Marime text
  • În dosarul 3234/118/2022, Tribunalul a stabilit data primei înfățișări în toamnă, după vacanța judecătorească, pe 11 octombrie 2022.
  • Tot după vacanța judecătorească va fi analizat și dosarul cu indicativul 2975/118/2022, în care regulamentul a fost contestat de societățile Gambino & Lyra, Viperoom Express și Viperoom Pub.
  • La mijlocul acestei luni, Tribunalul stabilise o altă dată pentru posibila anulare a regulamentului, fiind vorba despre termenul fixat în procesul deschis de două parohii din Peninsulă.
Tribunalul Constanța a stabilit două date la care ar putea fi anulat Regulamentul de acces în Zona Peninsulară a Constanței, cunoscută drept Peninsula.
 
Cele două se alătură o a treia, pe care Tribunalul o stabilise încă de la mijlocul acestei luni.
 
Mai exact, Secția de Contencios administrativ și fiscal a instanței a stabilit datele primelor înfățișîări în ultimele două dosare în care s-a cerut anularea hotărârii Consiliului Local Constanța,prin care a fost adoptat regulamentul.
 
În dosarul 3234/118/2022, Tribunalul a stabilit data primei înfățișări în toamnă, după vacanța judecătorească, pe 11 octombrie 2022.
 
Acesta este procesul intentat de societatea 77 & Madison ADK SRL (pe care funcționează restaurantul Pizzico, din Piața Ovidiu) Consiliului Local Constanța, pentru anularea HCL 294/31.08.2021 prin care a fost adoptat noul Regulament pentru Peninsula Constanța.
 
Dosarul a fost înregistrat la data de 9 mai 2022 pe rolul Secției Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța și, dacă acțiunea companiei va fi admisă, regulamentul va fi anulat.
 
Acum, instanța a stabilit că prima înfățișare se va desfășura după vacanța judecătorească.
 
Tot după vacanța judecătorească va fi analizat și dosarul cu indicativul 2975/118/2022, în care regulamentul a fost contestat de societățile Gambino & Lyra, Viperoom Express și Viperoom Pub.
 
Amintim aici că, la mijlocul acestei luni, Tribunalul stabilise o altă dată pentru posibila anulare a regulamentului, fiind vorba despre termenul fixat în procesul deschis de două parohii din Peninsulă.
 
Astfel, la momentul de față, pe rolul Tribunalului Constanța se află trei dosare în care s-a solicitat anularea Regulamentului de acces în Zona Peninsulară a orașului.
 
Prima dintre acțiuni a fost deschisă de parohiile Sfântul Anton de Padova și Biserica Sfântul Nicolae Vechi, alături de mai mulți rezidenți din Peninsula Constanța. În acest dosar, Tribunalul a stabilit data de 29 septembrie 2022 pentru analizarea acțiunii de anulare.
 
Cea de-a doua acțiune pentru anulare a fost deschisă de cele trei societăți amintite anterior.
 
Iar ultimul dosar este cel descis de societatea pe care funcționează restaurantul Pizzico, din Piața Ovidiu.
 
Toate cele trei dosare se vor judeca în toamnă, la Tribunalul Constanța, însă procesele nu se vor termina la această instanță, ci vor continua și la Curtea de Apel, în situația în care deciziile luate de Tribunal vor fi contestate de părți.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Cele mai contestate regulamente din Constanța ale primarului Vergil Chițac!
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii