Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:15 17 09 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Topraisar Exclus din PNL pentru cotizație neplătită, consilierul Tudose Marian dă partidul în judecată

ro

17 Sep, 2025 14:33 279 Marime text
Primăria Topraisar; Sursa foto: Ziua de ConstanțaUn nou litigiu cu miză politică a ajuns pe masa Curții de Apel Constanța. Dosarul nr. 9264/118/2024, înregistrat pe 16 septembrie 2025 la Secția I Civilă, are ca obiect „anulare act” și îl are ca apelant-reclamant pe Tudose Marian, consilier local în comuna Topraisar, iar ca intimat-pârât pe Partidul Național Liberal – Filiala Constanța, Biroul Politic Județean.

În primă instanță, Tribunalul Constanța a respins acțiunea lui Tudose Marian ca inadmisibilă (sentință pronunțată la 25 iunie 2025), dar acesta a declarat apel pe 8 septembrie 2025.
 

Cum a început conflictul

Tudose Marian a contestat în instanță decizia PNL Constanța din 2024 prin care a fost exclus din partid pentru neplata cotizației timp de șase luni. El a reclamat că nu a fost notificat și nici convocat pentru a-și susține punctul de vedere, invocând încălcarea dreptului la apărare și a Statutului PNL.

PNL Constanța a transmis instanței că măsura excluderii a fost luată în baza Statutului partidului, că Tudose Marian nu și-a plătit cotizația și că, potrivit procedurii interne, acesta trebuia mai întâi să conteste decizia în fața Curții de Arbitraj a filialei județene, înainte de a apela la instanță.

Miza politică

Cazul are impact direct asupra activității consilierului local Tudose Marian la Topraisar. Potrivit Legii Statutului aleșilor locali, pierderea calității de membru al partidului pe listele căruia a fost ales poate duce la încetarea mandatului de consilier. Prin urmare, soluția Curții de Apel Constanța ar putea influența atât statutul politic al apelantului, cât și componența Consiliului Local Topraisar.

Averea și veniturile consilierului local

Conform declarației de avere completate la 12 iunie 2025, Tudose Marian declară:

  • Patru autoturisme: Opel (2001), Renault (2004), VW Touran (2005) și Volkswagen Touareg (2011), toate dobândite prin contracte de vânzare-cumpărare.

  • Un cont bancar la Raiffeisen Bank deschis în 2021, cu un sold de aproximativ 30.000 RON.

  • Indemnizația de consilier local la Topraisar, în valoare de 2.832 RON anual.

Nu sunt declarate terenuri, clădiri, active financiare suplimentare sau datorii.

Curtea de Apel Constanța urmează să stabilească termenul de judecată și să analizeze apelul formulat de Tudose Marian. Procesul testează modul în care instanțele interpretează dreptul membrilor de partid de a contesta în justiție măsurile interne, mai ales după deciziile Curții Constituționale care au eliminat monopolul jurisdicțional al partidelor politice.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 


Citește și:


Radieri din organizația PNL Corbu. Toți trei s-ar fi aflat pe lista pentru Consiliu Local!​
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii