Polițist de frontieră cercetat pentru luare de mită. Suspectul, plasat sub control judiciar
Polițist de frontieră cercetat pentru luare de mită. Suspectul, plasat sub control judiciar
189
Marime text
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor informează că în cursul zilei de 07.10.2026, procurorii au dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile, faţă de inculpatul Mihele Lorin, agent de poliţie de frontieră, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.Potrivit procurorilor, s-a reţinut că în noaptea de 11 spre 12 septembrie 2025, în jurul orei 00:00, în zona Punctului de Trecere a Frontierei Borş 1, inculpatul, împreună cu alti doi colegi poliţişti de frontieră, aflati în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au procedat la oprirea în trafic a unui ansamblu rutier înmatriculat într-un alt stat membru al Uniunii Europene, condus de un cetăţean străin.
Din actele de urmărire penală efectuate până în prezent rezultă că, sub pretextul unor nereguli privind inspecţia tehnică periodică a vehiculului, inculpatul ar fi condiţionat continuarea deplasării spre Grecia de remiterea sumei de 300 de euro, invocând în caz contrar aplicarea unei amenzi contravenţionale în cuantum de 800 de euro.
Suma ar fi fost primită de poliţist în mod disimulat, după peste 30 de minute de minute de la oprire (în condiţiile în care cetăţeanul grec nu a dorit initial să platească suma solicitată) prin introducerea bancnotelor în paşaportul conducătorului auto, înmânat ulterior inculpatului“ - conform procurorilor
La evaluarea gravităţii faptei inculpatului, s-a avut în vedere că aceasta a fost săvârşită de un lucrător al Poliţiei de Frontieră Române, în exercitarea atribuţiilor de control în raport cu cetăţeni străini aflaţi în tranzit, pe timp de noapte, aflaţi în imposibilitatea obiectivă de a verifica legislaţia română, de a contacta o autoritate sau de a beneficia de asistenţă consulară, inculpatul exploatând în mod deliberat această stare de izolare totală.
În aceeaşi cauză sunt efectuate cercetări faţă de alte două persoane, de asemenea lucrători de poliţie de frontieră, pentru complicitate la luare de mită. Având în vedere stadiul procesual în care se află cercetările cu privire la acestea, Parchetul nu va comunica, în acest moment, date suplimentare referitoare la identitatea sau la situaţia lor procesuală.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


