Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:38 18 06 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Starea de alertă, pelerinajul și Arhiepiscopia Tomisului (document)

ro

12 May, 2021 00:00 1975 Marime text
  • Măsurile anti-Covid valabile odată cu prelungirea stării de alertă pe teritoriul României nu mai prevăd obligativitatea pentru credincioși de a avea domiciliul sau reședința pe raza localității unde se află lăcașul de cult unde se va desfășura pelerinajul.
  • În paralel însă cu această „relaxare“, procesul pentru credință demarat de Arhiepiscopia Tomisului în toamna anului trecut merge mai departe.
  • „Procesul de la instanță merge mai departe. O să vedem ce hotărâre se va da în recurs. Nu se oprește dosarul pentru că au intervenit schimbările acestea“, a declarat, pentru ZIUA de Constanța, părintele Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului.
  • În Secțiunea Document, puteți consulta Anexa nr. 1 ce cuprinde măsurile complete anti-Covid ce urmează să fie respectate pe parcursul celor 30 de zile.

Guvernul României a prelungit, la începutul acestei săptămâni, starea de alertă pe teritoriul țării, în contextul epidemiei de coronavirus.

Măsurile anti-Covid intrate în vigoare prin noua prelungire a stării de alertă sunt însă ceva mai relaxate față de prelungirile alterioare, astfel că, acum, credincioșilor li se permite accesul la pelerinaje și dacă nu au domiciliul sau reședința pe raza localității unde se află locul de pelerinaj.

În paralel însă cu această „relaxare“, procesul pentru credință demarat de Arhiepiscopia Tomisului, condusă de ÎPS Teodosie, în toamna anului trecut, ca răspuns al refuzului autorităților de a permite accesul pentru toți credincioșii care doresc la pelerinajul de la Peștera Sfântului Andrei, în ziua sfântului, merge mai departe.

Cazul a fost recent înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța, având indicativul 7389/118/2020, iar în prezent cazul se află în etapa procedurii prealabile primului termen de judecată.

„Procesul de la instanță merge mai departe. O să vedem ce hotărâre se va da în recurs. Nu se oprește dosarul pentru că au intervenit schimbările acestea“, a declarat, pentru ZIUA de Constanța, părintele Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului.

În Anexa nr. 1 privind „Măsuri de prevenire și control a infecțiilor“ a Hotărârii CNSU nr. 26 din 10 mai 2021 privind prelungirea stării de alertă, se arată, la punctul 18, că „activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective, se desfășoară în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne“.

În continuare, la punctul 19 din același document se arată că „în condițiile pct. 18, pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2, organizarea de procesiuni și / sau pelerinaje religioase este permisă numai cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al Secretarului de Stat pentru Culte“.
 

„Constituția interzice limitarea acestei libertăți“

Amintim, în dosarul 7389/118/2020, Tribunalul Constanța a decis să respingă solicitarea Arhiepiscopiei Tomisului de a fi suspendată și, respectiv, anulată hotărârea prin care credincioșilor nu le era permis accesul la pelerinaje dacă nu aveau domiciliul sau reședința pe raza localității unde se află locul de pelerinaj.

În susținerea solicitărilor sale, Arhiepiscopia Tomisului a arătat că:
„Biserica sprijină statul numai în măsura în care își îndeplinește misiunea ei (care este spirituală). Constituția interzice limitarea acestei libertăți apelând la formula întăritoare «sub nici o form㻓.

În continuare, se arată în Hotărârea nr. 633/2021 a Tribunalului Constanța, citată pe Jurindex, că:

„Pe de altă parte, consolidând interdicția respectivă, se adaugă că nici actul de a constrânge pe cineva să adere la o religie contrară convingerilor sale nu este îngăduit. Or, chiar asta se întâmplă atunci când credincioșii ortodocși, pentru care liturghia în comuniune si euharistia în timpul liturghiei nu sunt ritualuri și practici simbolice, ci parte intrinsecă a exercițiului credinței lor, sunt obligați să își transfere «biserica» în edificii lipsite de har și să își practice credința în singurătate si fără a avea acces la împărtășania cu trupul și sângele Domnului, conform practicilor neoprotestante“.

După analizarea tuturor argumentelor aduse în proces, magistrații Tribunalului Constanța, în completul prezidat de judecătorul Maria Timoașcă, au hotărât să respingă acțiunea.

Potrivit Hotărârii 633/2021 a Tribunalului, judecătorii au stabilit însă că „pârâtul (nr., Comitetul Județean pentru Situații de Urgență) nu a făcut exces de putere, în sensul articolului 2, alineatul (1) litera n) din Legea nr. 554/2001 a contenciosului administrativ“.

De asemenea, instanța a arătat faptul că „Hotărârea Comitetului pentru Situații de Urgență Constanța nr. 72 din 10.11.2020 se întemeiază pe un act normativ cu forța juridică inferioară legii, fiind dat în executarea acestuia, iar instanța nu poate cerceta nelegalitatea și lipsi de efecte Hotărârea Guvernului nr. 856/2020, în raport de principiul disponibilității, limitele învestirii și competența instanței“.

În această situație, Arhiepiscopia Tomisului s-a adresat Curții de Apel Constanța, iar acum așteaptă stabilirea primului termen de judecată.

Așa cum am precizat anterior, „relaxarea“ măsurilor anti-Covid nu va conduce la renunțarea la proces, conform purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, preotul Eugen Tănăsescu.


PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:

Reclamant alături de Arhiepiscopia Tomisului:
Un avocat a cerut lămuriri cu privire la eficacitatea vaccinului anti-Covid și la implicarea armatei. Răspunsul primit

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii