Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:18 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şase ani şi şase luni de închisoare cu executare în primă instanţă pentru Radu Mazăre. Ce s-a decis ieri la Constanţa

ro

04 Oct, 2019 00:00 2385 Marime text

Judecătorii de la Curtea de Apel Constanţa au luat ieri o decizie definitivă în dosarul în care Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, a fost condamnat în primă instanţă la şase ani şi şase luni de închisoare cu executare. Tot în prezenta cauză, Sorina-Gina Hortolomei-Moscu, fost reprezentant, la data presupuselor fapte, al societăţilor comerciale SC Mehmetoglu SRL, SC Bulevard SA şi SC Millenium Global Development SA, a luat tot în primă instanţă doi ani şi 11 luni închisoare cu suspendare.

Ieri, Curtea de Apel Constanţa a menţinut măsura preventivă a suspendării procedurii de lichidare dispusa faţă de inculpata SC Bulevard SA, pentru o perioadă de 60 de zile. Decizia judecătorilor este definitivă.


Prezentul dosar a fost soluţionat în primă instanţă de Mihaela Vlăşceanu, judecător al Tribunalului Constanţa. În prezent, cauza se află la completul C 3A format din Adriana Ispas şi Cristina Elena Marcu.


În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

„La data de 12 octombrie 2004, inculpatul Mazăre Radu Ştefan, în calitate de primar al municipiului Constanţa, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu legate de corecta gestionare şi administrare a patrimoniului oraşului, cu ocazia vânzării, la un preţ derizoriu de 23,56 euro/mp, a unui teren în suprafaţă de 15.465,91 mp, situat în staţiunea Mamaia, faptă prin care a fost provocată unităţii administrativ-teritoriale o pagubă de 1.104.884,16 euro şi totodată au fost obţinute foloase necuvenite cumpărătorului bunului.

La data de 28 februarie 2007, inculpatul Mazăre Radu Ştefan, în aceeaşi calitate, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu legate de corecta gestionare şi administrare a patrimoniului oraşului, cu ocazia vânzării, la un preţ modest, a două terenuri în suprafaţă de 11.890 mp şi 502,81 mp, aparţinând Primăriei Constanţa, faptă prin care a fost provocată municipiului Constanţa o pagubă de 2.971.420 de euro şi totodată au fost obţinute foloase necuvenite cumpărătorului bunului.

Concret, inculpatul Mazăre Radu Ştefan a stabilit cu intenţie o valoare diminuată faţă de valoarea comercială reală, pentru o suprafaţă de 11.890 mp teren, situată în intravilanul municipiului Constanţa, staţiunea Mamaia, aparţinând domeniului privat al municipiului Constanţa, în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestuia. Terenul respectiv a fost cumpărat de SC Mehmetoglu SRL, reprezentată legal de inculpata Hortolomei-Moscu Sorina-Gina.

La data de 31 mai 2007, inculpatele Hortolomei-Moscu Sorina-Gina şi SC Mehmetoglu SRL au dobândit, prin cumpărare, de la RAEDPP Constanţa, un teren în suprafaţă de 502,81 mp, cunoscând că preţul atribuit era cu mult diminuat faţă de valoarea comercială reală.

Terenul respectiv a fost ulterior transferat societăţilor comerciale SC Bulevard SA (la data de 31.10.2007) şi de SC Millenium Global Development SA (la data de 16.12.2010), reprezentate de aceeaşi inculpată.

Tranzacţiile respective s-au făcut prin creşterea succesivă a preţului, astfel încât SC Millenium Global Development SA a dobândit terenurile respective la o valoare aproximativ egală cu cea de piaţă, fiind disimulată provenienţa ilicită a acestor terenuri.

După trimiterea sa în judecată, prin rechizitoriul nr. 29/P/2005 din data de 24 octombrie 2008 (comunicat 271/VIII/3 şi 28 octombrie 2008), împreună cu Racu Constantin, Dospinescu Ramona Daniela, Marica Ion şi Chircă Nora Alina, inculpatul Mazăre Radu Ştefan, deşi avea obligaţia legală, conform art. 86, alin. 2 din Legea nr. 188/1999, nu a dispus suspendarea acestora din funcţiile publice pe care le deţineau în cadrul Primăriei Constanţa, faptă care a avut ca efect plata nelegală a drepturilor salariale către persoanele respective precum şi obţinerea unor foloase necuvenite pentru acestea.

În intervalul de timp dintre 17 martie 2009 (data rămânerii definitive a sentinţei civile nr. 20821/20.11.2008) şi până în prezent, inculpatul Mazăre Radu Ştefan, cu ştiinţă, nu şi-a îndeplinit obligaţia care decurgea din funcţia de primar al municipiului Constanţa privind predarea a două terenuri către proprietarul lor, care le cumpărase de la Consiliul Local Constanţa, omisiune care a avut ca urmare plata sumei de 141.696,14 lei, de la bugetul local, cu titlul de despăgubiri, precum şi un avantaj patrimonial pentru persoana care foloseşte, în prezent, fără drept cele două imobile.“

Instanţa a dispus achitarea lui Mazăre pentru „săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 297 alin.1 C.p. (fapta privind predarea a două terenuri situate pe strada I.L. Caragiale, zona bl. L53A - L94 către proprietarul lor Greavu Sorin Constantin)“, în baza art. 396 alin. 5 în ref. la art. 16 alin. 1 lit. b teza întâi C.p.p. şi la Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale.


În prezent, Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, se află în detenţie, el fiind condamnat definitiv la nouă ani de închisoare în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii