Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:26 02 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Să-mi faci bine tăticuțul!“ Prima condamnare Un medic din Spitalul Cernavodă, amenințat cu un cuțit în Camera de Primiri Urgențe

ro

25 Jan, 2021 00:00 6517 Marime text
  • În timp ce tatăl său se afla în grija personalului spitalului, inculpatul s-a apropiat din spate de medicul de gardă și a pus mâinile pe umerii doctorului, spunându-i la ureche să îi facă bine tăticuțul.
 
Judecătoria Medgidia a decis condamnarea în primă instanță a unui tânăr, de 30 de ani, din Cernavodă, pentru săvârșirea infracțiunii de port fără drept de obiecte periculoase.
 
În actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, că la finele lunii iulie 2019, lucrătorii Poliției Cernavodă au fost sesizați cu privire la faptul că la Spitalul Cernavodă se află o persoană de sex masculin care amenință medicii cu un cuțit.
 
Conform anchetatorilor, bărbatul a intrat în Spitalul Orășenesc Cernavodă, la camera de gardă, unde se afla tatăl său, cu niște probeleme de sănătate.
 
Deplasându-se la fața locului, lucrătorii de poliție l-au identificat pe apelant, care a declarat verbal că inculpatul a intrat în Camera de Primiri Urgențe sub influența băuturilor alcoolice, și fiind nemulțumit de îngrijirile pe care medicii le acordau unei rude internate în spital, a scos un cuțit a început să amenințe asistentele cât și pe el.
 

S-a ascuns într-un bar

 
Conform procesului-verbal de constatare, în scurt timp, inculpatul a fost depistat iar la vederea organelor de poliție a aruncat un cuțit din mână și s-a îndreptat fugind spre intrarea în barul. Aici, inculpatul a fost imobilizat.
 
În cauză a fost audiată în calitate de martor numita (...) care a declarat că în timp ce se afla la locul de muncă, fiind asistentă medicală în cadrul Spitalului Cernavodă, la camera de primiri urgențe, a fost adus (...) cu probleme medicale.
 
În scurt timp a apărut și fiul acestuia, care se afla sub influența băuturilor alcoolice sau a unor substanțe psihotrope.
 

Amenințare în șoaptă

 
În timp ce se acordau îngrijiri medicale tatălui inculpatului, cel în cauză s-a apropiat din spate de medicul de gardă și a pus mâinile pe umerii doctorului, spunându-i la ureche să îi facă bine tăticuțul.
 
Martora precizează că inculpatul avea asupra lui un cuțit pe care îl ținea în buzunarul drept de la pantaloni și știind că este o persoană periculoasă, a încercat să îi facă semn doctorului de gardă să nu îl agite.
 
Doctorul i-a solicitat inculpatului să părăsească incinta camerei astfel că acesta s-a îndepărtat de doctor și s-a deplasat în direcția tatălui său, căruia i-a zis să se facă bine că dacă nu se face bine, personalul medical o să aibă de suferit.
 
Doctorul a deschis ușa camerei și i-a solicitat bărbatului să plece.
 
Acesta din urmă a ieșit din camera de gardă însă în scurt timp a intrat iarăși, după care a fost condus de doctor afară.
 
În cauză a fost audiată și martora, infirmieră la Spitalul Cernavodă, fiind de față la evenimentele reclamate, a confirmat cele susținute de asistenta medicală.
 

Inculpatul a negat

 
Martora a confirmat existența cuțitului asupra inculpatului și faptul că acesta din urmă a afirmat către tatăl său aflat în camera de gardă să te faci bine că dacă se întâmplă ceva voi schimba placa și îi voi linșa pe ăștia.
 
Fiind audiat, inculpatul a negat că a intrat în camera de gardă, însă a preciza că a avut un cuțit asupra lui pe care l-a luat întâmplător de la o persoană căreia tatăl său i-a dat cuțitul să îl ascută.
 
 
În motivarea deciziei, judecătorii primei instanțe arată că din întreg materialul probatoriu administrat în cauză rezultă convingerea, dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa.
 
Pentru toate aceste motive instanța consideră că materialul probator a demonstrat în afara oricărui dubiu că inculpatul se face vinovat de săvârșirea acestei fapte penale.
 

Pedeapsă privativă de libertate

 
Având în vedere modul concret în care inculpatul a săvârșit infracțiunea dedusă judecǎții și urmările acesteia, dar și ecourile pe care asemenea fapte le-au produs în comunitate, instanța apreciază că doar o pedeapsă privativă de libertate, poate răspunde scopurilor preventive și coercitive ale pedepsei. Astfel că, în baza art. 60 Cod penal, va dispune executarea pedepsei închisorii în regim de detenție, fiind singura aptă să corijeze comportamentul acestuia.
 
Judecătorii din Medgidia au decis condamnaea inculpatului la un an de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de port fără drept de obiecte periculoase.
 
Magistrații au dispus anularea suspendării sub supraveghere a unor pedepse aplicate în alte două dosare.
 
Într-un final, instanța a dispus condamnarea bărbatului la un an și 11 luni de închisoare cu executare.
 
Decizia Judecătoriei Medgidia a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Primul termen în faza apelului a fost stabilit pentru jumătatea lunii martie 2021.
 
Decizia Curții de Apel Constanța va fi definitivă.
 
Sursa motivare: rolii.ro

Citește și
 
Sentință definitivă pentru tânăra mămică din Medgidia, acuzată că și-a înjunghiat fiica

Prima condamnare după bătaia din fața clubului EGO din Mamaia (video)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii