Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:02 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Revoluționar din Constanța, la judecată cu Președintele României, după retragerea titlului, prin decret prezidențial

ro

04 May, 2022 00:00 1436 Marime text
  • În cauză nu a fost stabilit încă data primei înfățișări, dosarul aflându-se în prezent în procedura prealabilă stabilirii primului termen.
  • Reclamant este Gabriel Iordache, în timp ce Președintele României – prin Administrația Prezdențială și, respectiv, Guvernul României prin Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989 sunt pârâții.
 
Proces delicat pe rolul Tribunalului Constanța, acolo unde Președintele României a fost dat în judecată de un revoluționar din oraș, căuia i s-a retras titlul de revoluționar cu rol determinant.
 
Cazul a fost înregistrat pe rolul Secției Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului la data de 2 mai 2022, având ca obiect „anulare act administrativ“.
 
Dosarul are indicativul 3036/118/2022, iar reclamant este Gabriel Iordache, în timp ce Președintele României – prin Administrația Prezdențială și, respectiv, Guvernul României prin Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989 sunt pârâții.
 
În cauză nu a fost stabilit încă data primei înfățișări, dosarul aflându-se în prezent în procedura prealabilă stabilirii primului termen.
 
Potrivit datelor oficiale, numele lui Gabriel Iordache figurează în Anexa Decretului prezidențial nr. 232/28.02.2022 cuprinzând „Lista persoanelor cărora li se retrage titlul de «Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 – Luptător cu rol determinant» în baza hotărârilor judecătorești definitive privind RESPINGEREA cererii de acordare a calității de Luptător cu Rol Determinant“.
 
Oricare va fi decizia Tribunalului Constanța în acest caz, ea va putea fi atacată la instanța superioară.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Aștepta un răspuns de 20 de ani
Un revoluționar din Constanța a dat în judecată municipalitatea pentru teren. A primit și daune morale!

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii