Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:14 05 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Revolta“ pensionarilor. Cum a tranșat Tribunalul litigiul seniorilor Constanței cu municipalitatea

ro

09 Apr, 2022 00:00 1620 Marime text
  • Procesul vizează hotărârea prin care a fost modificată, printre altele, chiria pe care uniunea o achită pentru spațiul pe care îl deține, pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu din oraș.
  • Decizia a fost luată de judecătorii Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța, în completul CA4 al secției, prezidat, potrivit surselor noastre, de magistratul Gabriel Neacșu.
  • În dosarul 441/118/2022, în care Uniunea Județeană a Pensionarilor din Constanța a chemat în judecată Consiliul Local Constanța, solicitând anularea și, respectiv, suspendarea executării HCLM Constanța nr. 53/2021.
  • Hotărârea Tribunalului poate fi atacată în termen de cinci zile la Curtea de Apel Constanța.
Tribunalul Constanța a dat un prim verdict în dosarul în care Uniunea Județeană a Pensionarilor din Constanța a dat în judecată Consiliul Local Municipal!
 
Magistrații au decis să respingă atât cererea de anulare a hotărârii CLC atacate de pensionari, cât și cererea de suspendare a acestui act, ambele solicitări fiind formulate de seniorii din Constanța.
 
Decizia a fost luată de judecătorii Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța, în completul CA4 al secției, prezidat, potrivit surselor noastre, de magistratul Gabriel Neacșu.
 
Amintim, procesul vizează hotărârea prin care a fost modificată, printre altele, chiria pe care uniunea o achită pentru spațiul pe care îl deține, pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu din oraș.
 
Astfel, în dosarul 441/118/2022, în care Uniunea Județeană a Pensionarilor din Constanța a chemat în judecată Consiliul Local Constanța, solicitând anularea și, respectiv, suspendarea executării HCLM Constanța nr. 53/2021.
 
„O valoare a chiriei de bază de 6,84 de euro/UM/lună pentru Zona A“
 
Potrivit informațiilor oficiale, documentul atacat în instanță reprezintă „hotărâre privind aprobarea tarifelor de bază pentru închirierea spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință aflate în proprietatea municipiului Constanța și în administrarea / proprietatea RAEDPP Constanța și meselor / tarabelor și terenurilor destinate comercializării de produse, situate în piețele agroalimentare administrate de RAEDPP Constanța“.
 
Surse apropiate cazului au explicat pentru ZIUA de Constanța, la momentul înregistrării dosarului, că, prin acest act, pentru Uniunea Județeană a Pensionarilor din Constanța s-a propus o valoare a chiriei de bază de 6,84 de euro/UM/lună pentru Zona A – cea propusă pentru „sedii administrative instituții publice, fundații și asociații, revoluționari * pentru activități generatoare de profit se vor utiliza tarifele de la activitățile respective“.
 
Aceeași valoare a fost propusă, prin anexa aceluiași HCL, pentru Zona A, pentru „sedii administrative inclusiv profesii liberale“.
 
 Conform datelor oficiale, Uniunea Județeană a Pensionarilor din Constanța are sediul pe Bulevardul Alexandru Lăpușneanu, nr. 71.
 
Acum, pensionarii au la dispoziție cinci zile de la comunicarea hotărârii motivate a instanței pentru a declara recurs, caz în care dosarul ar urma să fie trimis Curții de Apel Constanța pentru judecarea căii de atac.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
„Revolta“ pensionarilor
Seniorii din Constanța atacă în instanță Consiliul Local

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii