Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:31 16 08 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rejudecare după condamnare Judecător nou pentru fostul și actualul primar dintr-o comună din județul Constanța

ro

07 Jul, 2022 00:00 744 Marime text
Sediu central DNA - Sursa foto: Facebook DNA

 
  • În aprilie anul acesta, Curtea de Apel Constanța a decis rejudecarea dosarului! În primă instanță, primarul în funcție a fost condamnat în primă instanță la doi ani și două luni de închisoare cu suspendare. Asta în timp ce fostul edil a fost condamnat în primă instanță la trei ani și două luni de închisoare cu executare (pedeapsă obținută prin contopire).
 
Curtea de Apel Constanța a decis rejudecarea dosarului în care Magdalena Neague, primar al comunei Bărăganu, județul Constanța, a fost condamnată în primă instanță la doi ani și două luni de închisoare cu suspendare. Tot în prezenta cauză, Titu Neague, fostul primar al comunei Bărăganu, a fost condamnat în primă instanță la trei ani și două luni de închisoare cu executare (pedeapsă obținută prin contopire).
 
Cauza a fost soluționată în primă instanță de judecătorul Leonard Iustin Bourceanu, de la Tribunalul Constanța, în luna decembrie 2020.
 
Decizia privind rejudecarea (pronunțată de instanța de apel în aprilie 2020) a fost definitivă, astfel că dosarul s-a întors la Tribunalul Constanța și repartizat tot completului de judecată prezidat de judecătorul Leonard Iustin Bourceanu, de la Tribunalul Constanța.
 
Magistratul a formulat o cerere de abținere de la judecata cauzei, solicitarea judecătorului fiind admisă.
 
Pe cale de consecință, dosarul a fost trimis spre soluționare unui alt complet, respectiv cel prezidat de Denis Gabriela Ghervase.   
 
Oricare va fi decizia Tribunalului Constanța, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Dosarul a fost instrumentat de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța.
 
Conform DNA, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 

În perioada 2015 - 2017, inculpata Neague Magdalena, în calitate de administrator împuternicit al S.C. La Titu Frumosu S.R.L., beneficiind de ajutorul inculpatului Neague Titu, a depus cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false, inexacte sau incomplete, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor unice de plată, pentru suprafețe de teren pe care fie nu le lucrase, fie nu le deținea în baza unor documente justificative perfect valabile.
 
O parte din aceste documente au fost puse la dispoziție de către primarul comunei Bărăganu, inculpatul Neague Titu.
 
Prin aceste demersuri, inculpata Neague Magdalena a obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în valoare totală de 1.547.889 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.
În cauză, s-a instituit măsura popririi asiguratorii asupra conturilor deținute de către inculpații Neague Magdalena, S.C. La Titu Frumosu SRL și Neague Titu.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
 
Conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Patru morți și zeci de mașini distruse
Prima condamnare după cel mai grav accident din istoria Autostrăzii Soarelui, București - Constanța

 
 
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii