Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:30 28 11 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primul magistrat care a anulat celebrele „caracatițe“ din Constanța, delegat la Curtea de Apel

ro

13 Mar, 2020 00:00 970 Marime text


Magistratul Augustina Livia Nistor, din cadrul Tribunalului Constanța, care a anulat în parte hotărârea de Consiliu Local ce permitea blocarea prin „caracatițe“ a autoturismelor parcate neregulamentar, a devenit, de la începutul acestei luni, judecător al Curții de Apel.
 
Judecătoarea a fost delegată la instanța superioară începând cu data de 1 martie 2020, pentru o perioadă de șase luni, în cadrul Secției a II-a civile, de contencios administrativ și fiscal.
În urma delegării sale, Colegiul de Conducere a Curții de Apel a decis modificarea componenței unor completuri, după cum urmează: completul C5 Apel este în prezent format din magistrații Francisc Nemeth - Augustina Livia Nistor, judecătoarea de la Tribunal înlocuindu-l în complet pe magistratul Claudiu Răpeanu, delegat vicepreședinte al instanței.
 
Totodată, a fost modificată și componența completurilor C5 Recurs, C5 fond achiziții, C5 Recurs achiziții și C5 Apel 3 (apel constituit din trei judecători), acestea având în prezent următoarea componență: judecătoarea Carina Gheorma, judecătoarea Carmen Duță și judecătoarea Augustina Livia Nistor. În aceste completuri, magistratul Augustina Livia Nistor a înlocuit-o pe judecătoarea Liliana Cătălina Alexe, în prezent delegată la Curtea de Apel București. Nu în ultimul rând, magistratul Augustina Livia Nistor a devenit și președintele completului C10 fond.
 
Amintim că judecătoarea Augustina Livia Nistor a devenit cunoscută după ce a decis, în primă instanță, anularea articolului 20 din HCLM nr. 184/31.07.2013, în ceea ce privește măsura blocării autovehiculelor.
 
Decizia a fost luată pe data de 28 decembrie 2015, iar în motivarea hotărârii pronunțate de judecătoarea constănțeană se arată că „lipsirea unei persoane de dreptul său de proprietare, fie şi numai sub aspectul unora dintre atributele acestuia, cum se întâmplă în cazul imobilizări autoturismului, nu poate fi făcută decât în cazurile şi condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege“. Totodată, se arăta că „legea română nu prevede posibilitatea imobilizării unui vehicul în alte situaţii decât cele reglementate de OUG nr. 195/2002“.
 
Hotărârea pronunțată de magistratul Augustina Livia Nistor a fost menținută și în recurs de magistrații Curții de Apel Constanța.
 
Citește și:
 


După taxa de liniște:
Consiliul Local Constanţa primește o nouă „lovitură“. Legea caracatițelor, ANULATĂ

Exclusiv:
Cum a fost anulată „caracatiţa“ din Constanţa! Judecătorii vorbesc de dispoziţii nelegale (document)

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii