Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:59 21 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Judecătoria Constanța, așteptată să pronunțe verdictul în dosarul dintre dr. Stela Halichidis și municipalitate

ro

11 Jul, 2024 13:44 455 Marime text
  • La mijloc este o sumă de 127.162,30 de lei, reprezentând drepturi salariale ce i s-ar fi cuvenit fostului manager al SCBI demis în urma incendiului care a cuprins unitatea medicală pe 1 octombrie 2021.
Magistrații de la Judecătoria Constanța sunt așteptați să pronunțe mâine, 12 iulie 2024, verdicul în procesul în care UAT Municipiul Constanța contestă executarea silită demarată de dr. Stela Halichidis, fostul manager al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, pentru recuperarea salariilor restante.
 
La mijloc este o sumă de 127.162,30 de lei, reprezentând drepturi salariale ce i s-ar fi cuvenit fostului manager al SCBI demis în urma incendiului care a cuprins unitatea medicală pe 1 octombrie 2021.
 
În cursul anului 2023, dr. Stela Halichidis a câștigat definitiv procesul deschis în contradictoriu cu primarul Vergil Chițac pentru anularea dispoziției prin care îi fusese încetat contractul de management.
 
Instanța a stabilit, de asemenea, că fostul manager are dreptul la salariile ce i s-ar fi cuvenit în perioada de demitere nelegală.
 
Ulterior pronunțării deciziei definitive, fostul manager a demarat procedura legală pentru recuperarea sumelor restante.
 
Acum, UAT Municipiul Constanța contestă executarea silită, iar Judecătoria Constanța este așteptată să pronunțe decizia cu privire la admiterea sau respingerea contestației.
 
Așa cum arătam în edițiile anterioare, dosarul are indicativul 33832/212/2023 și a fost înregistrat pe rolul Secției Civile a Judecătoriei Constanța la data de 20 decembrie 2023.
 
Părți în cauză sunt Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanța, în calitate de contestator, dr. Stela Halichidis – în calitate de intimat și intervenientul este Primarul Municipiului Constanța.
 
Obiectul dosarului este reprezentat de o contestație la executare, formulată de UAT Municipiul Constanța cu privire la dosarul de executare silită 1521/BSL/2023.
 
În dosarul respectiv, dr. Halichidis a demarat procedurile legale pentru punerea în executare a sentinței definitive care o îndreptățește la plata salariilor ce i s-ar fi cuvenit în calitate de manager al SCBI Constanța, după anularea dispoziției primarului Vergil Chițac de încetare a contractului managerial (ca urmare a incendiului de la SCBI).
 
Potrivit hotărârii dintr-un dosar similar, în care municipiul Constanța a fost cel care a contestat executarea silită pornită de dr. Halichidis pentru recuperarea salariilor, suma în cauză s-ar ridica la 127.162,30 de lei, fiind vorba despre dosarul execuțional 1521/2023 al BEJ Bogăție Silvia Laura.
 
Acum, UAT Municipiul Constanța a formulat contestație la executare și se așteaptă decizia Judecătoriei Constanța în acest caz.
 
Verdictul pe care Judecătoria îl va pronunța în cauză va putea fi ulterior atacat la Tribunal.
 
Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Spitalul Modular din curtea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, inaugurat astăzi
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii