Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:23 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Constanța nu trebuie să achite taxa de timbru în procesul pe terenul vilei în care a stat Mazăre, a decis Tribunalul

ro

19 Dec, 2023 17:00 1038 Marime text
Primarul Constanței, Vergil Chițac
  • Următoarea înfățișare în proces a fost fixată la data de 12 februarie 2024.
Primăria Constanța nu va trebui să achite taxa de timbru judiciar în procesul pe care l-a deschis pentru anularea contractelor de vânzare a mai multor terenuri din Mamaia, inclusiv cel de la Vila Marina, unde stătea fostul primar Radu Mazăre.
 
Decizia le-a aparținut judecătorilor de la Secția I Civilă a Tribunalului, care au constatat că acțiunea formulată de UAT Municipiul Constanța prin Primar este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform termene.ro.
 
Această hotărâre a instanței poate fi atacată doar odată cu fondul cauzei.
 
Următoarea înfățișare în proces a fost fixată la data de 12 februarie 2024.
 
Este vorba despre dosarul cu indicativul 2510/118/2021, deschis în 2021 de către Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanța prin Primar Vergil Chițac.
 
Pârâți în cauză sunt APV Media Turism, Nisipuri SRL, Alina Dominique Georgiana Cocăneanu, moștenitoarea lui Ioan Dumitru Constantin Cocăneanu, dar și Antonella Marinescu, introdusă în cauză după decesul mamei sale, Paraschiva Barbu.
 
Ce vizează procesul
 
Obiectul dosarului este reprezentat de o cerere de anulare a unor contracte de vânzare-cumpărare și, conform unor informații puse la dispoziție anterior de către Biroul de Presă al Primăriei Constanța, în proces, se solicită „constatarea nulității absolute a Contractului de Vânzare Cumpărare autentificat sub nr. 257/29.01.2003 de către BNP Iosif Mariana și Pătrașcu Ioan Gabriel, încheiat între Cocăneanu Constantin Ioan Dumitru și Barbu Paraschiva“.
 
Actualul primar a solicitat și „constatarea nulității absolute totale sau, după caz parțiale, a Contractului de Vânzare Cumpărare Autentificat sub nr. 1502/19.05.2005 de către BNP Iosif Mariana și Pătrașcu Ioan Gabriel, încheiat între Barbu Paraschiva și Nisipuri SA, actual Nisipuri SRL (mai puțin suprafața ce a făcut obiectul Contractului de Schimb nr. 930/2003)“.
 
Potrivit acțiunii depuse la instanță, se mai cere „constatarea nulității absolute totale sau, după caz  parțiale, a Contractului de Vânzare Cumpărare autentificat sub nr. 1531/23.05.2005 de către BNP Iosif Mariana și Pătrașcu Ioan Gabriel, încheiat între Barbu Paraschiva și APV Media SRL (mai puțin suprafața ce a făcut obiectul contractului de schimb nr.930/2003)“.
 
Nu în ultimul rând, municipalitatea a mai cerut și „obligarea pârâtelor APV Media SRL si Nisipuri SRL să lase subscrisei în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafață de 489,99 mp, ce face parte din terenurile cumpărate prin Contractul de Vânzare Cumpărare autentificat sub nr. 1502/19.05.2005 de către BNP Iosif Mariana și Pătrașcu Ioan și Contractul de Vânzare Cumpărare autentificat sub nr. 1531/23.05.2005 de către BNP Iosif Mariana și Pătrașcu Ioan Gabriel“.
 
De asemenea, s-a solicitat și „rectificarea cărților funciare aferente terenurilor de mai sus, în sensul radierii pârâților din cărțile funciare și intabularea dreptului de proprietate al UAT Municipiul Constanţa pentru:
 
-        Teren situat în Loc. Mamaia, Zona Căpitănie- Vila Marina – CF nou 216493, cad 325/2.
-        teren din Loc. Mamaia, Zona Căpitănie- Vila Marina – CF nou 216486, cad 325/1“.
 
 S-au mai solicitat, totodată, și cheltuielile de judecată.
 
Așa cum arătam în edițiile anterioare, terenul se află printre suprafețele despre care Curtea Supremă a stabilit că urmează să se întoarcă în domeniul public ori privat al municipiului Constanța, ori al Statului Român, în urma Dosarului Retrocedărilor din Constanța.
 
În Dosarul Retrocedărilor, fostul primar Radu Mazăre a fost condamnat la nouă ani de detenție în legătură cu retrocedarea mai multor suprafețe de teren din Constanța și Mamaia.
 
La rândul lor, numele Paraschivei Barbu, al lui Constantin Ioan Dumitru Cocăeanu, al APV Media și al Nisipuri se leagă tot de Dosarul Retrocedărilor din Constanța, în care Mazăre a fost condamnat la închisoare, iar Paraschiva Barbu la trei ani cu suspendare sub supraveghere.
 
Oricare va fi decizia Tribunalului Constanța în procesul civil, ea va putea fi ulterior atacată la Curtea de Apel Constanța.

Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
Surse documentare: Portalul Instanțelor de Judecată, Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Constanța, Înalta Curte de Casație și Justiție a României, www.termene.ro
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
S-a desființat completul care judeca procesul pentru terenul vilei în care a stat Mazăre
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii