Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:25 11 12 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prefectura Constanța obține anularea unei autorizații de construire la Năvodari

ro

11 Dec, 2025 15:33 128 Marime text

 
sursa foto: Freepick.com
Tribunalul Constanța a pronunțat, la 12 noiembrie 2025, hotărârea prin care Autorizația de construire nr. 446/21.11.2022, emisă de Primarul orașului Năvodari pentru Horneț Niculae, a fost anulată.

Decizia a fost luată ca urmare a acțiunii formulate de Prefectul Județului Constanța, în temeiul tutelei administrative, în contradictoriu cu Primarul Năvodari, Horneț Niculae și Inspectoratul de Stat în Construcții.





Autorizația viza continuarea lucrărilor la o locuință P+3E și împrejmuirea terenului, inclusiv modificarea proiectului anterior, supraetajare parțială și schimbarea destinației unei locuințe în locuință cu dotare de cazare, respectând prevederile Legii 50/1991. Instanța a respins excepțiile invocate de pârâți și nu a acordat cheltuieli de judecată.

Decizia poate fi contestată prin recurs de către Primarul orașului Năvodari, termenul limită fiind 15 zile de la comunicare. Dosarul se află în prezent pe rolul Curții de Apel Constanța, în stadiul de recurs.

Potrivit rejust.ro, pe rol judecarea cauzei civile în Contencios administrativ şi fiscal având ca obiect acţiune prefect – tutelă administrativă anulare act adm/ autorizaţie nr 446/21.11.2022 formulată de către reclamantul PREFECTUL JUDETULUI CONSTANTA în contradictoriu cu pârâţii PRIMARUL ORASULUI NAVODARI, ###### #######, INSPECTORATUL DE STAT IN CONSTRUCŢII – I.S.C. şi INSPECTORATUL ######## ÎN CONSTRUCŢII CONSTANŢA.


Dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa publică din data de 22.10.2025 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, care face parte integrantă din cuprinsul prezentei încheieri, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea asupra cauzei la data de 05.11.2025, dată la care a dispus următoarele:

TRIBUNALUL, ##### nevoie de timp pentru a delibera, în considerarea prevederilor art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit cărora, „în cazuri justificate, dacă instanţa nu ia hotărârea de îndată, pronunţarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăşi 15 zile”, PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, DISPUNE: ##### pronunţarea în cauză la data de 12.11.2025. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 05.11.2025.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.



Citește și:

Tribunalul Constanța anulează două autorizații de construire emise de Primăria Năvodari. Cauza ajunge în recurs la Curtea de Apel
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii