Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:04 23 02 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prefectura Constanţa îi strică socotelile primarului Cristian Radu. Taxa specială de promovare a turismului în municipiul Mangalia, atacată (document)

ro

23 Jan, 2019 00:00 2165 Marime text
Prefectul judeţului Constanţa a cerut instanţei de contencios-administrativ anularea actului administrativ HCL nr. 167/20.12.2017 (hotărârea integrală o puteţi consulta în secţiunea „Documente”). Este vorba despre taxa specială de dezvoltare şi promovare a turismului în municipiul Mangalia, adoptată încă din decembrie 2017 şi care a intrat în vigoare în luna ianuarie a anului trecut.
 
În hotărârea adoptată, se precizează că taxa specială este necesară pentru iniţierea şi realizarea programelor de dezvoltare şi promovare, precum şi de direcţionare a destinaţiei turistice către zona de sud a litoralului românesc.
 
Taxa constituie venit cu destinaţie specială la bugetul local, fiind instituită din raţiuni de creştere a gradului de atractivitate şi, potrivit hotărârii aprobate de CL Mangalia, este fundamentată pe necesitatea iniţierii programelor de dezvoltare şi promovare turistică a municipiului Mangalia şi a staţiunilor componente.
 
Taxa se încasează de la toate persoanele juridice, inclusiv PFA, indiferent de forma de organizare, care desfăşoară mai multe categorii de activităţi. Taxa se aplică persoanelor juridice care desfăşoară activităţi de cazare turistică în structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică (definite conform OG 58/21 august 1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România).
 
Taxa specială este în cuantum de 15 lei/spaţiu de cazare pentru structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, cu excepţia complexului hotelier care datorează o taxă de 25 de lei/spaţiu de cazare, indiferent de clasificarea structurii de cazare turistică.
 
Taxa specială pentru dezvoltarea promovarea turismului se aplică persoanelor juridice care desfăşoară activităţi de alimentaţie publică în structuri de primire turistică cu funcţiuni de alimentaţie publică (definite conform OG 58/21 august 1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România):
restaurant - 2.000 lei/unitate, bar - 1000 lei/unitate, beach-bar - 1.000 de lei /unitate, cofetării, patiserii, unităţi de fast food - 1.000 lei/unitate.
 
Taxa specială pentru dezvoltarea şi promovarea turismului care se aplică persoanelor juridice ce desfăşoară activităţi de agrement (definite conform legislaţiei în vigoare), astfel: activitate de agrement - 1.500 lei / punct de lucru închiriere şezIonguri, umbrele - 1.000 lei / punct de lucru.
 
Taxa specială pentru dezvoltarea şi promovarea turismului care se aplică persoanelor juridice ce desfăşoară activităţi de transport persoane (definite conform legislaţiei în vigoare) - activităţi de transport persoane, inclusiv minicar, taxa de 1.000 lei.
 
Juriştii instituţiei reprezentantului Guvernului în teritoriu au înregistrat dosarul 389/118/2019, în care pârâţi sunt Municipiul Mangalia şi Consiliul Local Mangalia. Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, susţine că sumele colectate din această taxă specială nu sunt semnificative pentru bugetul municipiului Mangalia. Totodată, primarul de la Mangalia afirmă că Instituţia Prefectului nu ar avea de ce să atace această taxă, deoarece, faţă de 2017, când s-a încercat acelaşi lucru din partea reprezentantului Guvernului în teritoriu de la acel moment, acum, Primăria are un compartiment specializat în colectarea şi gestionarea acestei taxe.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii