Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:41 14 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O nouă condamnare pentru psihologul Oana Danciu!

ro

12 May, 2018 00:00 1186 Marime text
Vineri, Leonard Iustin Bourceanu, judecător din cadrul Tribunalului Constanța, a dispus condamnarea Oanei Danciu la pedeapsa de doi ani de închisoare, cu suspendare, pentru trafic de influență.
 
Instanța a dispus confiscarea specială în folosul statului a sumei de 9.000 de euro de la Oana Danciu a și a respins cererea ce confiscare formulată de reprezentantul Ministerului Public cu privire la celelalte sume. Decizia Tribunalului Constanța nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanța.
 
Oana Danciu a fost trimisă în judecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul teritorial Constanța, pentru trafic de influență, în formă continuată.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că „în perioada aprilie - mai 2017, inculpata Danciu Oana, în mai multe rânduri și la diferite intervale de timp, a pretins și a primit, de la două persoane (martori în cauză), suma de peste 10.000 de euro“.
 
„În schimbul acestor bani, inculpata a afirmat că are influență asupra directorului unei instituții publice și că îl poate determina pe acesta să dispună angajarea unuia dintre martori și a unei alte persoane în cadrul aceleiași instituții“, conform DNA.
 
Zilele trecute, într-un alt dosar, Tribunalul Constanța a decis condamnarea Oanei Danciu, pentru trafic de influență, la un an și patru luni de închisoare. De asemenea, instanța a dispus confiscarea de la inculpată, în folosul statului, a sumei de 70.000 de lei. Nici această decizie nu este una definitivă.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, „în perioada aprilie - august 2017, inculpata Danciu Oana (n.r. psiholog), în mai multe rânduri și la diferite intervale de timp, a pretins și a primit de la o persoană (martor în cauză) mai multe sume de bani totalizând circa 70.000 de lei (echivalentul a aproximativ 15.000 de euro)“.
 
„În schimbul acestor bani, inculpata a afirmat că are influență asupra unor persoane din cadrul Șantierului Naval Constanța, Universității Maritime Constanța, Autorității Navale Române și Centrului Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale, pe care le poate determina să creeze anumite facilități martorului: angajarea pe postul de operator dană, promovarea unor examene, obținerea unui brevet de marinar etc. În cauză s-a dispus măsura asigurătoare a sechestrului asupra unui imobil ce aparține inculpatei“, conform DNA.
 
În rechizitoriul DNA se mai arată că în ceea ce privește remiterea „acestei sume de bani pretinse pentru obținerea unui alt grad superior, (...) rezultă că aceasta a avut loc pe stradă, în fața bisericii de pe bd. (...) . În privința modalității de remitere a sumei pretinse, (...) a arătat că mama sa avea suma respectivă în buzunar, iar inculpata Danciu Oana, știind unde sunt banii, a îmbrățișat-o pe (...), băgând mâna în buzunar, de unde a scos singură suma de bani menționată“.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii