Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:31 20 06 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanţa. DNA acuză – mită în faţa unei biserici. Un psiholog a fost condamnat

ro

02 May, 2018 15:07 1567 Marime text
Trimisă în judecată de către procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, Oana Danciu, acuzată de trafic de influență, în formă continuată, a fost condamnată.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că „în perioada aprilie – august 2017, inculpata Danciu Oana (nr. psiholog), în mai multe rânduri și la diferite intervale de timp, a pretins și a primit de la o persoană (martor în cauză) mai multe sume de bani totalizând circa 70.000 lei (echivalentul a aproximativ 15.000 euro)“.
 
„În schimbul acestor bani, inculpata a afirmat că are influență asupra unor persoane din cadrul Șantierului Naval Constanța, Universității Maritime Constanța, Autorității Navale Române și Centrului Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale, pe care le poate determina să creeze anumite facilități martorului: angajarea pe postul de operator dană, promovarea unor examene, obținerea unui brevet de marinar etc. În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unui imobil ce aparține inculpatei“, conform DNA.

În rechizitoriul DNA se mai arată că în ceea ce priveşte remiterea „acestei sume de bani pretinse pentru obţinerea unui alt grad superior, (...) rezultă că aceasta a avut loc pe stradă, în faţa bisericii de pe bd. (...) . În privinţa modalităţii de remitere a sumei pretinse, (...) a arătat că mama sa avea suma respectivă în buzunar, iar inculpata Danciu Oana, ştiind unde sunt banii, a îmbrăţişat-o pe (...), băgând mâna în buzunar, de unde a scos singură suma de bani menţionată.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța. Azi, Iuliana Radu, judecător al Tribunalului Constanţa, a decis condamnarea Oanei Danciu, pentru trafic de influenţă, la un an şi patru luni de închisoare. Instanţa dispus confiscarea de la inculpată în folosul statului, suma de 70.000 lei.
 
Decizia Tribunalului Constanța nu este definitivă, acesta putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii