Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:44 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nicușor Constantinescu, fostul președinte al CJC, achitat într-un dosar DNA! Decizia finală se va lua azi

ro

27 May, 2022 00:00 2249 Marime text
 
  • Instanța a concluzionat că fapta de care este acuzat fostul șef al CJC nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.
  • Decizia de achitare a fost luată în primă instanță de Antoneta Ardeleanu, judecător în Tribunalul Constanța, și a fost contestată la Curtea de Apel, de procurorii DNA Constanța.
 
Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța sunt așteptați să se pronunțe azi, 27 mai 2022, în apelul dosarului (2973/118/2018) în care Nicușor Daniel Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, a fost achitat în primă instanță pentru abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit!
 
Instanța a concluzionat că fapta de care este acuzat fostul șef al CJC nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.
 
Decizia de achitare a fost luată de Antoneta Ardeleanu, judecător în Tribunalul Constanța, și a fost contestată la Curtea de Apel, de procurorii DNA Constanța.
 
Oriare va fi decizia de azi a Curții de Apel Constanța, aceasta va fi definitivă.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța au reținut următoarea stare de fapt: „În perioada decembrie 2009 - noiembrie 2010, inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel, în calitate de președinte al Consiliului Județean Constanța, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu încălcarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, a achiziționat și a plătit servicii de publicitate în valoare de 401.700 lei. Suma respectivă reprezintă un prejudiciu adus bugetului Consiliului Județean Constanța concomitent cu obținerea de către firma prestatoare a serviciilor a unui folos necuvenit în același cuantum“.
 
„Concret, în perioada respectivă, Consiliul Județean Constanța a achiziționat servicii de publicitate în presa scrisă locală, pentru care a achitat integral un număr de 12 facturi fiscale. Ca urmare a dispozițiilor emise de Curtea de Conturi a României, Consiliul Județean Constanța s-a adresat instanței civile și a obținut o hotărâre judecătorească definitivă de obligare a inculpatului Constantinescu Nicușor Daniel la plata sumei de 401.700 lei, ce reprezintă întregul prejudiciu al faptei penale. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpatului“, se mai arată în actele DNA.
 
Conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
O nouă încercare de executare a conturilor lui Nicușor Constantinescu de către Consiliul Județean Constanța (DOCUMENT)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii