Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:28 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Matei Nicolae, fostul primar din Năvodari, solicită reabilitarea judecătorească! Azi, primul termen

ro

12 Mar, 2024 11:26 760 Marime text


Marți, 12 martie 2024, la Tribunalul Constanța este programat primul termen de judecată în dosarul în care Matei Nicolae, fostul primar din Năvodari, (potrivit datelor noastre), solicită reabilitarea judecătorească!
 
Ședința de judecată este programată să înceapă după ora 13.00.
 
Dosarul se află, potrivit datelor noastre, în atenția magistratului Alina Crasovschi, de la Tribunalul Constanța.
 

Amintim că, potrivit pna.ro, prin decizia penală nr. 201 din 19.02.2016, Curtea de Apel Constanța a hotărât condamnarea lui Matei Nicolae, „primar al orașului Năvodari, județul Constanța, la data faptei, la o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare și interzicerea, în timpul executării pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită“.
  
Într-un alt dosar, vineri, 21 iulie 2023, conform portalului instanțelor de judecată, Curtea Supremă a încetat procesul penal ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale față de: „Matei Nicolae pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, Jianu Corina Eugenia pentru două infracțiuni de abuz în serviciu în formă calificată, Căpățână Victoria pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată, Idvu Constantin Florin, Gurgu Isidor și SC Dormarbib Group SRL pentru infracțiunea de spălarea banilor“.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Matei Nicolae solicită reabilitarea judecătorească!
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii